Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa

În perioada 27-28 noiembrie 2017 a avut loc la Sasca Română o întâlnire de lucru organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş în cadrul proiectului LIFE 13 NAT /RO/001488 „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa, cu scopul de a informa grupurile ţintă cu privire la eforturile întreprinse pentru atingerea obiectivelor proiectului.

În prima zi, au fost prezentate informaţii despre proiect şi rezultatele privind implementarea proiectului. Au fost prezentate vulnerabilități ale peșterilor și carstului din Situl Natura 2000 Cheile Nerei-Beușnița şi măsurile concrete de conservare a habitatului 8310 şi a speciilor de chiroptere din Situl Cheile Nerei – Beușnița. La sfarsitul activităţii, au avut loc discutii constructive privind necesitatea protejării peşterilor şi liliecilor din din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beușnița.

A doua zi a fost dedicată unei activităţi aplicative in aria proiectului, prin vizitarea la faţa locului a unei peşteri poluate şi degradate – Pestera Ponor Uscata, UAT Anina, pentru care vor fi necesare realizarea de lucrări de conservare şi protecţie.

Proiectul își propune reabilitarea și conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa, respectiv a 110 cavități închise publicului (avene şi peşteri), degradate sau poluate, reasigurându-se astfel habitatele naturale pentru mai multe specii de chiroptere (lilieci). Totodată se urmărește dezvoltarea unei metodologii la nivel regional, național și european de bună gestionare a habitatului 8310, prin implicarea activă a comunităților locale.

Din cadrul grupului ţintă, au participat reprezentanți de la Consiliul Județean Caraș-Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraș-Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Caraș-Severin, Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Primăria Oraviţa, Primăria Anina – Centrul de informare turistică, Primăria Cărbunări, Primăria Sasca Monatană, Primăria Ciclova Română, reprezentanţi ai ONG-urilor, Asociaţia Speologică Exploratorii din Reşiţa, Asociaţia GEC Nera şi Asociaţia Speo – Caraş din Oraviţa.

Comentarii

comentarii