Constantin Gruescu nu a fost uitat la aniversarea a 92 de ani

În data de 12 aprilie, Constantin Gruescu din Ocna de Fier a împlinit frumoasa vârstă de 92 de ani. Nu l-am putut sărbători atunci deoarece a pierdut-o cu doar câteva zile înainte pe Tanti Mia, soția lui dragă.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, îl vor sărbători acum retroactiv pe cel care a pus în urmă cu mulți ani bazele primului muzeu privat de mineralogie estetică din România, printr-un grup de dansatori ai formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” – coordonatori: Marianne și Nelu Florea, și prin intermediul unui grup de elevi din clasa întâia, secția germană a Liceului „Diaconovici Tietz” din Reșița, învățătoare Yvonne Christa Demenyi.

Cu toții vor organiza un scurt program artistic dedicat lui Nea Costică, luni, 13 iunie, începând cu orele 16,30, după care vor vizita „Casa Binelui”, cum i se spune de către toți unicatului muzeal caraș-severinean.


Erwin Josef Ţigla

Comentarii

comentarii