Controale si descinderi la IPJ Caras Severin

Controale si descinderi la IPJ Caras Severin . La data de 04.12.2019 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare, pe raza județului Caraș-Severin, dintre care una la sediul unei instituții din cadrul M.A.I., într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

La data de 30.07.2019, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat având drept scop nerespectarea regimului armelor și munițiilor de către persoane apropiate membrilor grupului sau de către persoane dispuse să ofere diferite sume de bani sau alte foloase pentru a obține dreptul de a procura și deține arme.

În fapt, s-a reținut că, începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, scopul fiind obținerea unor beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

Membrii grupului infracțional organizat au acționat pe mai multe paliere. Aceștia au obținut beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme prin organizarea de cursuri de instruire teoretică și practică, la finalizarea cărora, cursanții susțineau un examen în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un certificat de absolvire, care stătea la baza eliberării autorizației de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai societății comerciale autorizate, nu susțineau cursurile și atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore, iar înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare, divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților care susțineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze examenele în județele în care aveau domiciliu, se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reușita era garantată.
Totodată, grupul infracțional organizat favoriza anumite persoane cu funcții importante, care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor. Astfel, la grupul infracțional organizat, au aderat doi suspecți cu funcții importante, care au săvârșit infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor, fiind protejați de ceilalți membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau contravențional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale, falsificarea unor înscrisuri ale societății comerciale autorizate sau neaplicarea unor sancțiuni complementare (anularea sau suspendarea dreptului de deținere a armelor).

În urma perchezițiilor domiciliare au fost puse în executare un număr de 10 mandate de aducere.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor anticorupție din Alba, Arad, Gorj, Hunedoara, Timiș și Mehedinți și lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Controale si descinderi la IPJ Caras Severin . Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

DIICOT

 

Comentarii

comentarii