„Crăciunul printre liceeni”- cu suflet bun si ajutor pentru colegul lor din Bozovici VIDEO

„Crăciunul printre liceeni”- cu suflet bun si ajutor pentru colegul lor din Bozovici. O acțiune caritabilă a fost organizată de elevii Liceului Teoretic Eftimie Murgu din Bozovici, marți începând cu orele zece, în incinta sălii de sport din comună Bozovici. Evenimentul se numeşte „Crăciunul printre liceeni” şi a avut ca scop, colectarea de fonduri pentru ajutorarea unui coleg cu o tumoare pe creier.

 

 

Elevii au scos spre vânzare produse ornamentale cu tematică de Crăciun, confecționate cu multă hărnicie, implicare, dăruire, sensibilitate, creativitate, discreție și seriozitate. Alături de aceste produse s-a vândut și produse de patiserie preparate de elevele școlii: fursecuri, prăjituri şi plăcinte cu brânză. Ele au pus în aceste gesturi mărinimoase o dragoste mare, dăruire necondiționată pentru colegul lor aflat în suferință, «arome» ale sufletului și ale bunătății umane.

 

Au fost sprijiniți de dascălii lor, de biserică, ocolul silvic şi primăria comunei Bozovici. Elevii au împletit necondiționat sentimentele lor frumoase cu dorința de a fi iubitori, umani și buni cu semenul lor aflat în suferință pe un pat de spital în Turcia. Ei sunt acei copii care își desfac mugurii pentru a înflori și pentru a da roade: caractere pline de verticalitate, responsabilitate, devotament și iubire pentru toți oamenii aflați în dificultate din diferite motive.

 

„Crăciunul printre liceeni”- cu suflet bun si ajutor pentru colegul lor din Bozovici. Evenimentul „Crăciunul printre liceeni” a fost un succes, dovadă fiind numărul mare de participanți care au răspuns prezent la invitația copiilor anul acesta. Banii strânşi vor ajunge în conturile colegului lor George, care a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier şi care se află internat într-un spital din Turcia.

Comentarii

comentarii