Crește leul- scad valutele – Dolarul a pierdut peste 14 bani în doar două zile

Mișcările de pe piețele internaționale, acolo unde euro s-a apropiat de 1,14 dolari, ca o consecință a optimismului arătat de investitori față de un posibil acord între Grecia și creditorii săi externi, a avut ca efect deprecierea semnificativă a dolarului, care a pierdut peste 14 bani în doar două zile.
Cursul monedei americane a scăzut de la 3,9904 la 3,9064 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 3,895 și 3,946 lei.

La rândul ei, moneda elvețiană, care se deprecia pe piețele inernaționale la 1,051 – 1,057 franci/euro, valori care nu au mai fost atinse din a doua parte a lunii martie, a scăzut de la 4,2656 la 4,2055 lei, mai jos cu circa 10 bani față de ședința de marți.

Leul s-a apreciat și față de euro, cursul coborând de la 4,4375 la 4,4336 lei, mai jos cu circa trei bani față de marțea trecută când media a urcat la 4,4630 lei, maximul ultimelor patru luni.
Piața valutară s-a deschis la 4,4270 lei, iar după o scădere la minimul de 4,4250 lei, a urcat la 4,4390 lei. După ora 14:00 cotațiile coborau la 4,4280 – 4,4310 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluție inversă față de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,157 – 4,192 zloți iar cea maghiară la 312,1 – 314,2 forinți.

Deprecierea forintului poate fi pusă pe seama deciziei băncii centrale a Ungariei de a pune băncile comerciale în situația de a prefera plasamentele în obligațiuni de stat în locul plasamentelor la BNU.
Perechea euro/dolar creștea ieri la 1,1232 – 1,1380 dolari, în condițiile creșterii randamentelor la obligațiunile statelor membre ale zonei euro, ceea ce a făcut ca moneda unică să fie mai atractivă la plasamente.

În primplan au fost obligațiunile germane cu scadența la 10 ani, care s-au apropiat de pragul 1%, care nu a mai fost atins din septembrie 2014.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Pentru InfoCs Analist economic Radu Georgescu

Comentarii

comentarii