Crește numărul hoților și al hoțiilor de la o zi la alta

hoti caseDacă până mai ieri buletinele informative ale Poliţiei erau pline de accidente şi infracţiuni la regimul rutier, iată că de câteva zile, asistăm la creşterea numărului de informaţii despre hoţi, hoţii şi tâlhării.
Astfel, la Berzovia vorbim de două furturi și un dosar de cercetare pnală.
În dimineaţa zilei de 23.09.2013, angajata unei societăţi comerciale din localitatea Berzovia a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute au sustras bani din magazin.
Investigaţiile efectuate cu operativitate de poliţişti au condus la identificarea suspecţilor la scurt timp după sesizare.
C.M., de 16 ani şi M.DARIUS, de 19 ani sunt suspectaţi că au sustras suma de 8450 lei provenită din încasările de pe ultimele trei zile, din magazin.
Aceeaşi tineri sunt suspectaţi şi de faptul că înainte cu o noapte de comiterea acestei fapte, ei au sustras din interiorul aceluiaş magazin ţigări în valoare de aproximativ 1500 lei.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului.
La REșița, un tânăr suspectat de comiterea unui furt este cercetat de poliţişti.
Aseară, o patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm a surprins un tânăr care a încercat să sustragă bunuri dintr-o locuinţă.
S.C., în vârstă de 15 ani, este suspectat că a spart geamul de la un apartament situat pe aleea Herculane din Reşiţa cu intenţia de a sustrage bunuri din imobil.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracţiunea de tentativă la furt.
Tot ieri, la Caransebeș, un tânăr a fost surprins de agentul de pază al unui magazin cu buzunarele pline de ,,furăciuni”.
Ieri dupămasă, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr a încercat să sustragă bunuri dintr-un supermarket din Caransebeş dar a fost prins de agentul de pază.
La locul faptei, poliţiştii l-au identificat pe P.ADRIAN, de 25 ani din comuna Constantin Daicoviciu care a încercat să sustragă din magazin bunuri în valoare de aproximativ 100 lei, pe care le-a ascuns în buzunarele hainei, trecând de casa de marcat fără a le plăti.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat.

Comentarii

comentarii