Creșterea oilor – O îndeletnicire tot mai rară în Banatul Montan VIDEO

Acu înainte de sărbătoarea Paștelui, am vorbit cu mai mulți crescătorii de oi, din mai multe zone ale Banatului Montan. Cu mici excepții, oamenii spun că de la an la an, sunt tot mai puțini crescători de oi. Cine mai are animale, se mulțumește cu câteva mioare – strictul necesar cât să le asigure laptele, brânza și miei pentru consumul propriu.

Oamenii spun că este tot mai greu să crești oi, că munca nu le este plătită. ,,Oile nu ştiu de concediu, de duminică sau sărbători, mai ales când încep să fete. Muncim non-stop, iar statul – aproape că nu ajută cu nimic țăranul. Oamenii sunt la mâna samsarilor şi au ajuns să dea o oaie cu 80-100 de lei. La lână îi dăm foc ca să scăpăm de ea. Ceaușescu ne obliga să o dăm la DAC și luam bani frumoși pe ea. Acum, numai ne încurcăm cu ea. Ca să nu o mai lungim atât – ţăranul nu a fost ajutat niciodată” spune Marian. Marian și atât fiindcă omul nu vrea probleme cu autoritățile.

Miahi -fost baci la o stână în zona Munților Godeanu, spune că ,,înainte erau sute de oieri în sate, acum abia mai sunt 2- 3 într-o comună. Este foarte greu, dar greu de tot, dar asta e! M-am obişnuit cu munca asta şi nu ştiu şi nu pot face altceva, nu am cum să mai fac altceva. Așa mi-a fost mie scris, să stau la coada oilor, dar am făcut-o cu drag. Nepotul meu mă moștenește – a crescut un miel cu biberonul, îi place la oi”.

Comentarii

comentarii