Crimă la Bocşa în a doua zi de Crăciun

cutit agresiuneAstăzi, 26 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie este decedată în locuința sa din Bocșa.

Echipa de cercetare deplasată la fața locului, a constatat că femeia în vârstă de
73 ani este decedată, iar pe corp a prezentat urme vizibile de violență, existând suspiciuni de
omor.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a fost constituită
o echipă operativă complexă, care sub coordonarea procurorului, a reușit să identifice
principalul suspect la doar o oră după sesizarea faptei, acesta fiind U.ALEXANDRU, în
vârstă de 59 ani, din Ocna de Fier.
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a fost la victimă în noaptea
de 25/26 decembrie unde pe fondul consumului de alcool și a unei neînțelegeri din cauza
unei sume de bani cu victima, bărbatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuțit în zona
abdominală și toracică, după care a plecat.
Cadavrul victimei a fost depus la morga Spitalului Județean Reșița unde în urma
necropsiei efectuate de medicul legist se vor stabili cu exactitate cauzele decesului.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine, 27
decembrie a.c., să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În
cauză se continuă cercetările pentru săvâșirea infracțiunii de omor.

Comentarii

comentarii