Cu un strop din viata ta, salveaza o alta viata! Campanie de donare de sânge VIDEO

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița și Liga Studenților UEMR în parteneriat cu Crucea Roșie Filiala Caraș-Severin, Biroul de Avocatură Mircea Boboșa, Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin, Centrul de Tineret Moniom, Parohia Gârliște, Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița demarează o campanie de donare sânge sub sloganul „Fost student pentru student”.

Scopul campaniei este de conștientizare a populației despre importanța solidarității în ceea ce îi privește pe cei mai puțin norocoși dintre semenii noștri, aflați în nevoie. Astfel începând cu ziua de luni, 26 noiembrie 2018, până joi, 29 noiembrie 2018, în intervalul orar 8:30 – 13:00, foaierul universității reșițene va găzdui Caravana Centrului de Transfuzie Sanguină Reșița. În cele patru zile sunt așteptați studenți, absolvenți și cadre didactice pentru a dona sânge, astfel promovând viața.

Iar pentru ca o faptă bună să creeze o altă faptă bună, doritorii pot dona bonurile de masă obținute către Liga Studenților UEMR pentru a sprijini viitoare acțiuni caritabile.
Vă așteptăm!

Comentarii

comentarii