Cum au apărut chipsurile și de ce sunt atât de populare

Probabil una dintre mâncărurile asupra căreia toată lumea cade de acord că este excelentă sunt cartofii prăjiți. Sub orice formă. Cartoful, această legumă, adusă din America de conchistadori, a generat, de-a lungul istoriei, războaie și revoluții.

Cum au apărut însă aceste delicatese, cartofii prăjiți? Una dintre primele mențiuni documentate a apărut în 1673, în scrierile lui Francisco Núñez de Pineda y Bascuñán, un militar, nobil și scriitor chilian. În scrierile respective, autorul vorbea despre un moment petrecut în 1629, când femeile prăgăteau pentru doi șefi de trib din Chile „cartofi prăjiți și tocănițe”, după o luptă între spanioli și indigeni.

Chipsuri

Originea cartofilor prăjiți „pai” este de secole disputată de Franța și Belgia, dar doar în cea de-a doua țară acest fel de mâncare este considerat unul tradițional local. Francezii au reușit să-și adjudece invenția acestui fel de mâncare. Se spune că la finalul secolului XVIII, pe Pont Neuf, din Paris, vânzătorii ambulanți preparau cartofi prăjiți pe loc, pe care îi vindeau trecătorilor. Belgienii pregătesc cartofii prăjiți în două etape: în ulei și în untură. Francezii îi gătesc doar în ulei.

Cartofii prăjiți chipsuri, adică cei tăiați în forma rotundă și subțire, au apărut într-un restaurant numit Moon Lake Lodge’s din Saratoga Springs, din New York, în 1853. Se spune că chef-ul respectivului restaurant, George Crum, după plângeri repetate ale aceluiași client care se plângea că sunt tăiați prea gros cartofii săi prăjiți, s-a enervat și a vrut să-i dea acestuia o lecție, tăind cât a putut de subțire cartofii, excesiv chiar, pentru ca acesta să nu mai poată să-i înțepe cu furculița.

Chipsuri

Rezultatul a fost invers decât cel scontat, clientul declarându-se plăcut surprins, chiar impresionat, și la final a fost satisfăcut. În curând, toți clienții au început să ceară acea nouă și ciudată specialitate, pe care au botezat-o Saratoga Chips.

Unii spun, însă, că întâmplarea de mai sus este doar o legendă, iar cartofii chipsuri datează de fapt de mult mai devreme, aceștia apărând într-o carte de rețete publicată de William Kitchiner în 1812, în Anglia.

Succesul chipsurilor a tot crescut și, în 1920, s-a inventat prima mașină automată care tăia cartofii la dimensiuni egale și grosimi identice, pentru un produs uniform, așa cum îl cunoaștem astăzi.

Chipsuri

Tot cam din acea perioadă, un antreprenor din California, Laura Scudder, a văzut potențialul acestor cartofi prăjiți ambalați și vânduți în pungi. Pungile de chipsuri au cunoscut ulterior o creștere a popularității la nivel mondial, fiind nelipsiți astăzi din gustările fiecărui popor, fie doar cu sare, simpli, sau cu diverse arome adăugate.

Chipsurile sunt atât de populare astăzi, pentru că sunt o gustare sățioasă, practică, „portabilă”, putând fi consumate oriunde și oricând.

Nu toate chipsurile sunt fabricate la fel, însă. Dacă unele companii folosesc efectiv chipsuri din cartofi, tăiați subțire, altele reconstruisc chispurile din piure făcut din praf de cartofi, pentru ca toate să aibă aceeași dimensiune și aceeași formă. Pringles este un exemplu în acest sens.

Chipsuri

În țări precum Coreea, Noua Zeelandă sau Japonia, chipsurile din cartofi dulci sunt mai populare decât cele din cartofii normali.

Pe lângă multitudinea de chipsuri industriale, gata ambalate în pungi, se pot prepara chipsuri de cartofi și acasă. Rețeta este una extrem de simplă, trebuie doar feliați foarte subțire cartofii, presărați cu sare și alte mirodenii, după gust, apoi preparați fie în ulei, într-o friteuză, fie la cupto. Ulterior, chipsurile pot fi consumate cu diverse sosuri, de brânză, de roșii, etc.

Diferența dintre chipsurile gătite în ulei și cele cu aer cald, la cuptor, este că primele au mai multe calorii: între 380 și 400 de calorii la fiecare 100 de grame de chipsuri. Chipsurile făcute la cuptor au doar circa 88 de calorii la 100 de grame, la care, dacă folosim o linguriță de ulei, se mai adaugă circa 28 de calorii pentru fiecare opt grame de ulei.

Comentarii

comentarii