Cursuri gratuite de IT pentru copii la Biblioteca Municipală Reșița

curs_it_copii-1024x682Biblioteca Municipală Reșița vine şi săptămâna aceasta cu o iniţiativă şi se implică activ în evoluţia copiilor prin organizarea unor cursuri gratuite de IT pentru ei. În felul acesta se creează un mediu propice pentru deprinderea unor abilităţi dar şi posibilitatea de socializare şi familiarizare cu Biblioteca.
Domeniul tehnologiei informației se află în topul listei domeniilor cu cel mai ridicat ritm de evoluție.
IT-ul a devenit esențial, nu numai benefic, derulării aproape tuturor activităților școlare cât și personale ale copiilor, așadar, un factor indispensabil în vederea asigurării succesului.
Astfel, Serviciul Public „Biblioteca Municipală Reșița” deschide seria cursurilor gratuite pentru copii in domeniul IT, începând cu 15 mai 2014, ora 1400, la secția „Periodice”, de pe str. G.Enescu, nr.4.
Cursurile se vor derula sub forma a 10 şedinţe de câte 1 oră fiecare, timp în care beneficiarii vor afla informaţii din ce în ce mai complexe din domeniul tehnologiei informaţiei.
Prin intermediul acestor cursuri de calculator, Biblioteca Municipală vine în sprijinul copiilor, oferindu-le un plus de cunoștințe, dezvoltându-le abilitățile în acest domeniu.

Comentarii

comentarii