Da pana cand ? Dolarul a crescut în două zile cu şase bani

Evoluţia agitată pe pieţele internaţionale a perechii euro/dolar, care după creşterea de marţi la maximul ultimelor şase luni a scăzut rapid, a produs înmulţirea ieşirilor de pe monedele de la marginea zonei euro.

Marţi, dolarul a scăzut la 3,9141 lei dar a crescut ieri la 3,9727 lei, cotaţiile din piaţa valutară urcând la 3,96 – 3,981 lei.

Cursul euro se menţine de la jumătatea lui ianuarie în jurul pragului de 4,47 lei, iar ieri el a crescut de la 4,4696 la 4,4715 lei.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,4710 lei, culoarul de tranzacţionare îngustându-se la 4,47 – 4,4740 lei. Uşoara scădere a leului era pusă de unii dintre analişti şi pe efectul pe care îl avea asupra băncilor recent revotata Lege a „Dării în plată”. „Dacă Legea intră în vigoare, provizioanele suplimentare în valută pe care băncile vor fi obligate să le facă vor duce, probabil, la o depreciere a leului”, afirmau cei de la ING Bank într-un raport publicat ieri.

Aceste evoluţii pot fi limitate ca timp. Leul va cunoaşte presiuni mult mai mari în cazul în care cetăţenii din Marea Britanie vor vota în iunie ieşirea din Uniunea Europeană dar şi în cazul creşterii deficitului de cont curent, provocată de majorarea consumului intern, implicit a importurilor.
Consumul are ca efect pozitiv creşterea PIB-ului României. Cei de la FMI au revizuit prognoza lor pentru acest an în sus, de 3,9 la 4,24%.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale la 1,087 – 1,091 franci/euro, a urcat de la 4,1068 la 4,1085 lei.

În regiune, moneda poloneză avea cea mai mare depreciere, la 4,287 – 4,31 zloţi. În schimb cea maghiară stagna la 310,7 – 311,7 forinţi.

Perechea euro/dolar, care a urcat marţi la 1,1465 dolari, a scăzut la 1,1235 – 1,1278 dolari, investitorii fiind influenţaţi de unele declaraţii ale unor oficiali ai Rezervei Federale americane privind o posibilă majorare în iunie a dobânzii din SUA.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Comentarii

comentarii