Dan Stan a fost înmormântat la Reșița cu onoruri militare – Ministrul Vela a fost prezent la ceremonie VIDEO

Dan Stan, fostul secretar de stat în MAI şi vicepreşedinte al CJ Caras Severin, mort de coronavirus duminică la Spitalul de Boli infecţioase din Timişoara, a fost înmormântat marți după amiază în cimitirul 8 din cartierul Govândari din Reşita.

Dan Stat a fost subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar de la începutul lunii octombrie, era vicepreședinte al Consiliului Județean Caras Severin. Avea doar 57 de ani.

La ceremonia înmormântării a participat ministrul Marcel Vela alături de oficialități de la București, județene și locale, jandarmi, polițiști, politicieni. Au fost prezenți părinții și fiul defunctului. Aceștia au stat la o distanță de aproximativ 10-15 m de sicriu. Un sobor format din 5 preoţi, a săvârșit ceremonialul religios în aer liber pe platoul din mijlocul cimitirului.
Dan Stan a fost decorat postmortem cu ,,Steaua României în grad de cavaler” de către președintele României. Un pluton format din jandarmi a executat foc de salvă.

Legat de ceremonialul de ieri, Jandarmeria Caraș Severin informează că: ,,Astăzi, 15 decembrie,  s-a desfășurat în Cimitirul nr.8 din municipiul Reșița, un ceremonial militar și religios. Acesta a fost organizat în baza Ordinului nr.64 din 30 aprilie 2014, privind aprobarea Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare în MAI,  pentru o persoană care la data decesului a avut calitatea de personal admis în ierarhia ordinelor naționale”.
Întreg ceremonialul s-a desfășurat respectând toate normele impuse de legislația în vigoare, efectivele care au ajuns în zona apropiată a sicriului au fost echipați cu echipament specific, respectând nivelul ridicat de protecție.

Comentarii

comentarii