De azi, Peştera Comarnic s-a redeschis pentru vizitatori VIDEO

De azi – 5 aprilie 2025 și până în luna octombrie 2025, obiectivul turistic Peștera Comarnic va fi deschis vizitatorilor care ajung în Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Peştera Comarnic este cea mai frumoasă şi sălbatică peşteră din Banat şi chiar din România. Ea este a doua ca lungime din Banat (6 201 m), fiind întrecută acum ca întindere de Peştera Buhui (6 547 m).

Vizitarea se face numai însoțiți de ghidul asigurat de Administrația Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului în grupuri de minim 5 persoane, rolul acestuia fiind de a asigura conducerea grupului și oferirea explicațiilor privind resursele peșterii.

Programul săptămânal și modalitatea de a beneficia de vizita ghidată: Astfel, de luni și până vineri, serviciile ghidului sunt numai la solicitare cu minim 24 de ore înainte de vizită. La sfârșit de săptămână – sâmbăta și duminica, ghidul este asigurat fără a fi necesară solicitarea prealabilă a  acestuia.

Vizitarea se face în trei ture – programul zilnic de intrare în peșteră însoțit de ghid fiind de la 10³º la12³º,  13ºº–15ºº și ultima serie de la 15³º la17³º. Timpul necesar parcurgerii traseului vizitabil al peșterii este de cca. două ore. Tariful de vizitare este de 30 lei/adulţi şi 15 lei/elevi, studenţi.

În situația în care sunt mai puțini vizitatori față de numărul minim de 5 persoane pentru constituirea grupului de intrare în peșteră, se poate achita contravaloarea biletelor nevândute. Pentru rezervări sunt disponibile numerele de telefon 0763276349-Nicolae Ifca și 0727506575-Marcel Filca.

,,Sezonul de vizitare al Peșterii Comarnic este deschis până în luna octombrie! Pentru siguranța vizitatorilor, administrația Parcului Naţional oferă căști de protecție și lanterne frontale. Traseul este realizat din amenajări minimale: trepte din lespezi de piatră, balustrade din coardă. Deoarece în peșteră nu există iluminat artificial, vizitarea acesteia necesită o atenție deosebită pentru prevenirea alunecării sau lovirea de tavan sau pereții de calcar” spune Nicolae Ifca, directorul Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.

Peştera Comarnic este situată în Munţii Banatului în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, aproximativ la 20 km  de Reşiţa, în apropierea satului Iabalcea, fiind rezervaţie speologică din anul  1947. Accesul se poate face cu autoturisme cu garda mai înaltă.

La peşteră se poate ajunge cel mai uşor plecând din Reşiţa spre Anina pe DN57. La intersecția numită și „Crucea Iabalcei” cam la km 10, se virează la stânga pe drum asfaltat spre satul Iabalcea care este parcurs dintr-un capăt la altul. De aici, pe drum forestier pietruit, se continuă drumeţia cam 6-7 km până la Cantonul Comarnic.

 

Citeste si

Deschiderea oficială a sezonului turistic și începutul Taberei Internaţionale de Yoga MISA în Băile Herculane

De peste 20 de ani, deschiderea oficială a sezonului turistic în Băile Herculane, se face …