Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului a fost înfiinţat în anul 1982, fiind unul din cele 13 parcuri naţionale din România. Parcul are formațiuni muntoase, văi, canioane, cursuri de apă și chei și sunt extraordinare, sunt superbe și unice prin ceea ce poți vedea acolo. Mai ales acum toamna când natura s-a …
Citeste mai multTag Archives: pestera
De azi, Peştera Comarnic s-a redeschis pentru vizitatori VIDEO
De azi, Peştera Comarnic s-a redeschis pentru vizitatori
Citeste mai multConcert de muzică simfonică în peştera Grota Haiducilor din Băile Herculane VIDEO
O manifestare artistică inedită a avut loc sâmbătă seară în staţiunea Băile Herculane. Mai exact, totul s-a petrecut în Peștera Hoților, sau Grota haiducilor, cum i se mai spune. Pentru prima dată de când a fost descoperită – şi asta în urmă cu sute de ani, într-o peşteră aflată la …
Citeste mai multPREMIANȚII FĂRĂ PREMII – Primarul din Pestera
Am cumpănit mult înainte de a lua decizia prin care să includem pe agenda campaniei pe următorul protagonist. Este vorba despre un primar, unul independent, care a reușit, cel puțin până acum, să dovedească faptul că administrația se poate face în mod frumos, util și constructiv. Valentin Vrabie, primarul comunei …
Citeste mai multEXCLUSIV Îşi bate joc cineva intenţionat de banul public? ISU, Poliţia, Serviciul Salvamont, Jandarmeria şi Ambulanţa, au fost actorii manipulați ai unei telenovele de familie?
Se pare că lucrurile se complică în cazul fetei de 12 ani care a creat o serie de probleme autorităților cărășene. Vă reamintim că în urmă cu aproape două săptămâni, o fată de 12 ani venită în cu tatăl său într-o excursie în Cheile Caraşului, nu a mai vrut să …
Citeste mai multO ,,făcătură” sau o manipulare? Lucrurile se complică în cazul fetiței ce nu a vrut să coboare de pe stânci la Carașova
Pe adresa redacţiei ne-a sosit un mail în care tatăl fetiței de 12 ani care sâmbăta a dat de lucru pompierilor și salvamontiștilor, vrea să precizeze unele aspecte ale aceste întâmplări. InfoCs nu a completat, nu a șters sau adăugat ceva, nu a intervenit nici măcar la unele greșeli gramaticale, …
Citeste mai multEXCLUSIV Întâmplare cu final fericit în Cheile Carașului, după ce o copilă a refuzat să mai coboare de pe stânci
Ceea ce pentru un tătic și fetița lui de 12 ani trebuia să fie o excursie de primăvară și vreme frumoasă, era să se transforme într-o tragedie. Din fericire, toată întâmplarea a avut un final oarecum fericit, fiindcă deacă analizăm bine lucrurile, de fapt, a fost tras un semnal de …
Citeste mai multVIDEO FOTO Cascada fermecată a Bigărului din Munții Aninei- Prinţesa Gheţurilor şi-a făcut palat la Paralela 45
Paralela 45 este locul unde cu ajutorul frigului şi din lacrimile munţilor, s-a înălţat Palatul de Cleştar, chiar pe Defileul Minişului în Valea Almăjului lângă Cascada de poveste a Bigărului. Cascada Bigăr este locul prin care trece Paralela 45 de grade latitudine nordică şi tot de aici porneşte minunatul palat …
Citeste mai multEXCLUSIV VIDEO FOTO Declarații șocante la locul crimei
Justitia romana i-a condamnat sa-l priveaca pe ucigasul fiicei lor cum umbla in libertate. Parintii copilei de 12 ucisa si violata in 2002, Ionela Hurdela, sunt convisi ca o ancheta superficiala l-a scapat pe Iancu Măran de pedeapsa. Si ei, dar si o parte din satenii care au participat la cautari, spun …
Citeste mai multTimişoreanul Marius Petru Paniti susţine că a descoperit cel mai mare extraterestru de pe Terra
Absolvent al Facultăţii de Chimie din Timişoara şi speolog amator, Marius Petru Paniti spune că a făcut o descoperire de Guinness Book, căci a dat nas în nas cu cel mai mare extraterestru de pe Terra. „Întâlnirea” a avut loc în Peştera de sub Cârşa, fiindcă acolo stă „ascuns” obiectul …
Citeste mai mult
Info CS