De pe agenda de lucru a polițiștilor de frontieră cărășeni

Peste contrabanda (3)Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Oraviţa au depistat, în zona de frontieră, o femeie care transporta 54,6 kg de peşte, speciile şalău şi somn, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport.
În cursul nopţii trecute, pe DN 57, comunicaţia Moldova Nouă-Oraviţa, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Oraviţa au oprit pentru control autoturismul marca „Mazda”, condus de Camelia D.L., în vârstă de 36 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiş.
La controlul efectuat asupra autoturismului, s-a descoperit cantitatea de 54,600 kg. peşte speciile şalău şi somn(51,4 kg peşte specia şalău şi 3.2 kg peşte specia somn). Cantitatea de peşte a fost descoperită de către poliţiştii de frontieră în carlinga autoturismului, iar susnumita nu a putut prezenta documente legale de provenienţă si transport.
Persoanei în cauză i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit, iar întreaga cantitate de peşte, a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată unei societăţi de profil.

A condus pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare

* Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Oraviţa au depistat un autoturism cu număr fals de înmatriculare în zona de frontieră.
Ieri, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Oraviţa a oprit pentru control pe comunicaţia Reşiţa-Grădinari (DN 57), un autoturism marca “Renault Megane”, condus de către un cetăţean român, Sorin I.S., în vârstă de 24 ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că numerele de înmatriculare aparţin altui autoturism. Numerele atribuite autoturismului în cauză au fost găsite de către poliţiştii de frontieră în portbagaj, fiind expirate de la data de 31.07.2014.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

Purtător de cuvânt,
Agent de poliţie Echert Ermina.

Comentarii

comentarii