De pe agenda de lucru a politistilor caraseni

Nu a păstrat distanţa

În cursul zilei de 15 octombrie a.c., pe strada 1 Decembrie 1918 din Bocşa a avut loc un accident rutier.
Din verificările efectuate s-a stabilit că în timp ce M.D., în vârstă de 24 ani, conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa sa cu care a intrat în coliziune şi a fost condus de către S.N., în vârstă de 36. Iniţial cei doi şoferi s-au înţeles pe cale amiabilă, însă după aproximativ o oră, S.N. s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Reşiţa unde i s-a acordat îngrijiri medicale fără a rămâne internat (rănit uşor).
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
·
Acroşată uşor pe trecere

În seara zilei de 15 octombrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada Piaţa 1 Decembrie din municipiul Reşiţa în urma căruia o femeie a fost rănită uşor.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce M.D., în vârstă de 45 ani, conducea un autoturism, din direcţia Triaj spre Centrul Civic, a acroşat o femeie în vârstă de 54 ani, care traversa regulamentar strada.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a femeii care a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale nefiind necesară internarea.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
·

Fără documente pentru lemne

În cadrul unei acţiuni desfăşurate în după-amiaza zilei de 15 octombrie a.c., poliţiştii au oprit pentru control un utilaj agricol ce tracta o remorcă încărcată cu material lemnos pe raza localităţii Zorile.
Din verificările efectuate s-a stabilit că în vehicul se aflau H.V., S.M., ambii de 23 ani şi D.M., de 37 ani, iar materialul lemnos, constând în cinci arbori, a fost tăiat fără documente din pădurea Valea Neagră.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, lemnul fiind confiscat.
·
Infracţiuni pe drumurile publice

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în cursul zilei de 15 octombrie a.c., au fost întocmite două dosare de cercetare penală.
Pe strada Funicularului din Bocşa a fost depistat C.D., în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Numerele provizorii de pe autoturismul în cauză erau atribuite unui alt vehicul.
Un alt bărbat în vârstă de 45 ani, a fost depistat la volanul unui autoturism pe strada Teiuşului din Caransebeş fără a poseda permis de conducere.
În cele două cazuri se continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.
·

A căzut cu mopedul

În după-amiaza zilei de 15 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident pe DN 57.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce A.D., în vârstă de 62 ani, fără a poseda permis conducea un moped din direcţia Pojejena spre Moldova Nouă, a pierdut controlul vehiculului şi a căzut în afara părţii carosabile.
Bărbatul, rănit uşor, a fost transportat la Spitalul Moldova Nouă unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentarii

comentarii