De pe agenda de lucru a politistilor caraseni

Un condamnat a fost reţinut de poliţişti

În după-amiaza zilei de 3 noiembrie a.c., o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş a identificat şi reţinut un bărbat condamnat la opt ani închisoare.
Din verificările efectuate, pe numele lui T.A., în vârstă de 47 ani, din judeţul Bacău, Tribunalul Olt a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii la data de 30.09.2014.
Bărbatul a fost condamnat la opt ani, 11 luni şi 25 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Acesta a ajuns ăn Centrul de reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Caraş-Severin urmând a fi transferat la penitenciar.
·
Accident fără victime

În după-amiaza zilei de 3 noiembrie a.c., poliţişti de la Poliţia Oraşului Bocşa s-au sesizat cu privire la faptul că un autoturism înmatriculat în străinătate este avariat pe strada Semenicului.
Din verificările efectuate s-a constatat că în timp ce N.I., în vârstă de 25 ani, conducea autoturismul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată şi a fost acroşat de trenul care circula din direcţia Timişoara spre Reşiţa.
În urma accidentului nu au rezultat victime, însă tânărul nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
·

Cercetat pentru tăiere ilegală de arbori

În după-amiaza zilei de 3 noiembrie a.c., poliţiştii au identificat un bărbat care a tăiat ilegal mai mulţi arbori.
O.I., în vârstă de 47 ani, a fost identificat la ieşire din localitatea Dalboşeţ, fiind bănuitcă a tăiat cu un motoferăstrău nouă arbori de esenţă fag.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodie, iar motoferăstrăul a fost ridicat în vederea cercetărilor.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori.
·

Sustrăgeau cablu

În cursul zilei de 3 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Reşiţa, au prins în flagrant doi bărbaţi care încercau să sustragă cablu telefonic.
C.I., de 54 ani şi I.M., de 45 ani, au fost identificaţi pe raza localităţii Brebu în timp ce încercau să sustragă cablu telefonic.
În prezent poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comentarii

comentarii