De Ziua Internațională a cărții – Expoziție de cărți rare la Banatica

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor nu putea fi celebrată decât având în centrul manifestărilor dedicate ei tot cartea.

Biblioteca Județeană ”Paul iorgovici” din Reșița a ales să marcheze această zi printr-o expoziție inedită dedicată Primului Război Mondial. Expoziția de carte a fost organizată în colaborare cu Arhivele Naționale, Serviciul Județean Caraș-Severin și prin contribuția istoricului Liviu Groza care a prezentat în cadrul expoziției cărți rare pe care doar câteva biblioteci din țară le dețin în 2-3 exemplare.

”Având în vedere că am fost ofițer, am strâns în biblioteca mea o serie întreagă de cărți care sunt puțin cunoscute în județul Caraș-Severin. Spun aceasta deoarece m-am ocupat de istoria Regimentului 18 Mecanizat în care a fost încorporat și Constantin Brâncuși și care nu a putut să plece pe front datorită stării sănătății, dar și-a adus contribuția din plin pentru formarea acelei ”Căi a eroilor” ce pleacă de la Podul Jiului și se termină în cazarma Regimentului 18. Am avut plăcerea să fac parte din acest regiment și datorită mie regimentul s-a numit Regimentul 18 Mecanizat ”Ecaterina Teodoroiu”, a relatat Liviu Groza.

O bună parte din cărțile rare pe care istoricul le deține le-a primit cadou de la veteranii de război din acest regiment.

Autor a peste 50 de lucrări colonelul Groza și-a dorit să facă un cadou special Bibliotecii Județene, și anume a 55-a carte scrisă de către el.

De asemenea, în semn de recunoaștere și apreciere pentru activitatea sa dedicată promovării culturii și istoriei Banatului, managerul Bibliotecii Județene, Clara Constantin, i-a înmânat istoricului Diploma ”In Honorem”.

Pentru că bibliotecarii sunt cei care își desfășoară activitatea mereu prezenți printre rafturile cu cărți, la eveniment au fost invitați pe lângă bibliotecari ai instituției județene de cultură și bibliotecari școlari, precum și bibliotecari de la Universitatea ”Eftimie Murgu”.

Evenimentul de astăzi a fost precedat de o întâlnire a tuturor bibliotecarilor din județ.

Comentarii

comentarii