Deputatul Ion Vela: Mircea Lucescu – Erudit și simbol al fair-play-ului, a fost unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului

Ne despărțim de un om a cărui legendă de fotbalist și antrenor de peste jumătate de secol s-a făcut cu tribunele pline, Mircea Lucescu!

Erudit și simbol al fair-playului, a fost unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, învățând încă din tinerețe șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa, a antrenat echipe ca Șahtior Donețk, Echipa națională de fotbal a României și Dinamo București, printre altele. A făcut legătura între fotbalul romantic al anilor 60 și cel ultramodern al anului 2025, cu o viață dedicată fotbalului, cel care i-a înfruntat pe Eusebio și Pele în anii 60 și 70, care a calificat România la Euro 1984.

Ca jucător a evoluat pe post de extremă la echipe ca Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Sportul Studențesc. Pe plan internațional are 65 de prezențe la națională pentru România.

Mircea Lucescu activat în principal la echipa sa de suflet, Dinamo București, între anii 1964 și 1977.

Ca antrenor a condus, printre altele, echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei.

În anul 2015,Mircea Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.

Este cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, reușind această performanță la vârsta de 45 de ani, tot pentru Dinamo, într-un meci împotriva echipei Sportul Studențesc din 16 mai 1990, în care s-a trecut pe foaia de joc și a intrat în minutul 76, driblând astfel suspendarea de trei luni dată de federație pentru folosirea unor jucători convocați la națională.

În august 2024, după ce contractul lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal s-a încheiat, Lucescu a acceptat oferta de a reveni la conducerea primei reprezentative a României, cu obiectivul de calificare la Mondialul din 2026. Pe 2 aprilie 2026 a fost anunțată plecarea acestuia de pe banca echipei naționale. Marele cronicar Ioan Chirilă a fost un admirator de-ai lui Mircea Lucescu, căruia i-a dedicat două dintre volumele sale cele mai importante.

De astăzi, Mircea Lucescu antrenează naționala din ceruri.

Noi îi vom păstra veșnicia în memoria inimilor și… poate undeva într-un colt de țară un băiețel care se joacă cu o minge de fotbal , o să devină un alt Il Luce, pentru a-i spune povestea mai departe!

Drum lin, Mircea Lucescu!

Condoleanțe familiei!

Citeste si

Pagube de aproape 100.000 de euro la Primăria Domașnea VIDEO

Câte-o dată, rămâi uimit de ce poate face un om, ce gânduri se pot naște …