Ziua Armatei Românei mă obliga să îmi plec capul și să am un gând pios față de militarii care și-au sacrificat viața pentru națiune și pentru România. Îmi aduc aminte, cu recunoștință și respect, de bunicul meu și de toți veteranii din cel De-al Doilea Război Mondial care au suferit, …
Citeste mai multTag Archives: marcel vela
Gânduri de departe pentru cei de acasă – Să MULȚUMIM tot timpul lui Dumnezeu că trăim în România și în Uniunea Europeană!
Am onoarea să particip în aceste zile cu o delegație parlamentară din România la a 153-a adunare interparlamentară mondială (UIP), care are loc în orașul Arausha din Tanzania. Dincolo de importanța sesiunii şi temele abordate pe agenda de astăzi (pregătirea ședințelor și rapoartele pentru Comisiile permanente și alte organisme ale …
Citeste mai multMăreţia unei naţiuni poate fi judecată prin felul cum îşi tratează animalele
La 4 octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua internațională a animalelor (World Animal Day), proclamată astfel, în 1931, de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor care a avut loc la Florența. Primele preocupări pentru drepturile și protecția animalelor datează încă din secolul al XVIII-lea, …
Citeste mai multMesaj din suflet de ziua lor pentru seniori din partea deputatului Marcel Vela
“Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă”, iar noi suntem și rămânem rodul iubirii ce trebuie să moștenească inima tuturor vârstelor Mărturisesc cu emoție că azi la o aniversare specială ce ne reamintește de bunicii și părinții noștri, dar mai ales de modelele de viață …
Citeste mai multDeputatul PNL de Caraș Severin Ion Marcel Vela: Apa este viață! Legi bune pentru o lume mai bună!
Pe circuitul legislativ, în prima etapă la Senat, este o propunere legislativă pentru modificarea Legii 96/2024 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, la care sunt coinițiator împreună cu mai mulți colegi liberali, de la minoritățile naționale și de la alte partide, ideea fiind a colegului …
Citeste mai multAprecieri sincere din partea ONG-urilor pentru implicarea deputatului Marcel Vela în salvarea și protecția animalelor
Am aflat despre accident de la domnul Marcel Vela, fost ministru al Afacerilor Interne, căruia îi mulțumim din suflet pentru că s-a implicat personal în salvarea unuia dintre câinii supraviețuitori. În autovehicul erau transportați 10 câini, din Bulgaria către Anglia. Din păcate, accidentul a fost cumplit. Au murit oameni și, …
Citeste mai multUrare de început de an de la deputatul PNL de Caraș Severin Marcel Vela:
’’Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul’’, afirma Mihai Eminescu! La început de an școlar, fiecare dintre noi retrăiește emoția primei întâlniri cu învățătoarea și colegii cu care am legat prietenii de-o …
Citeste mai multDeputatul PNL Marcel Vela: Astăzi a început o nouă sesiune parlamentară
Urmează o toamnă foarte agitată din punct de vedere politic și Parlamentul va trebui să abordeze toate problemele de pe agenda actuală a românilor. De la numirea unui nou guvern sau chiar până la dezbaterea temei alegerilor anticipate, de la reforme instituționale până la adoptarea unor acte normative vitale pentru …
Citeste mai multIon Marcel Vela: Cu ocazia Zilei Diplomației, transmit respectul și aprecierea mea tuturor
Ziua Diplomaţiei Române este sărbătorită la 1 septembrie, începând cu anul 2005, potrivit www.mae.ro., fiind principalul moment în care este onorată, în spaţiul public, contribuţia pe care diplomaţia românească o aduce la dezvoltarea României şi la promovarea intereselor ei, peste hotare. Cu ocazia Zilei Diplomației, transmit respectul și aprecierea mea …
Citeste mai multMarcel Vela alături de credincioși la marea sărbătoare a Schimbării la față
În fiecare an, la 6 august, credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului, înaintea lui Petru, Iacov și Ioan, sărbătoare care aminteşte de minunea de pe muntele Tabor, unde Iisus Hristos şi-a descoperit dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o, conform Sfântului Ioan Gură …
Citeste mai mult
Info CS