Descinderi si perchezitii si in Caras Severin – Sunt vizati traficantii de ,,psihoactive”

La data de 21.11.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj efectuează un număr de 32 percheziţii domiciliare pe raza jud. Cluj, Caraş-Severin, Sibiu, Argeş, Mureş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi, Gorj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în anul 2018, trei suspecţi au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de efectuare, fără drept și fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă urmată de săvârșirea în mod repetat a infracțiunii de efectuare, fără drept și fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe raza judeţului Gorj.

În concret, membrii grupului, prin intermediul unei aplicaţii, au comandat diferite cantități de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, de la doi suspecţi din municipiul Cluj-Napoca, persoane care au aderat și sprijinit grupul infracțional organizat mai sus menționat.

Produsele psihoactive noi erau expediate prin intermediul a două firme de curierat rapid, folosind în mod fictiv denumirea unor societăți comerciale.

De asemenea, destinatarii coletelor foloseau în relația cu firmele de curierat numele unor persoane fictive, pentru a evita deconspirarea activității infracționale și identificarea acesteia de către organele de urmărire penală.

Coletele erau preluate de membrii grupului infracțional organizat, direct sau prin persoane din legătura infracțională, folosind la rubrica contact destinatar posturi telefonice aparținând acestora, cât și unor persoane interpuse.

După ridicarea coletelor, produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive erau porționate și ambalate, iar ulterior distribuite către consumatorii finali de pe raza județului Gorj.

Pe parcursul urmăririi penale, s-a mai stabilit faptul că membrii grupului au expediat prin intermediul firmelor de curierat, produse psihoactive noi și către persoane din județele Mureș, Sibiu, Vâlcea, Dâmbovița, Argeș, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin.

În cauză au fost puse în aplicare un număr de 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism– B.T. Gorj.

Acțiunea s-a efectuat cu sprijinul B.C.C.O Craiova, S.C.C.O. Mehedinți, S.C.C.O. Sibiu, S.C.C.O. Vâlcea, S.C.C.O. Caraș-Severin, S.C.C.O. Dâmbovița, S.C.C.O. Bistrița-Năsăud, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Târgu-Mureș I.P.J. Gorj, I.P.J. Sibiu.

Comentarii

comentarii