DIALOG PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL LA CARANSEBES

Primarul Felix Borcean, oficialii Inspectoratului Școlar Județean, directorii liceelor tehnologice și reprezentanții agenților economici au discutat astăzi despre posibilitatea introducerii acestei forme de învățământ în Caransebeș, începând cu anul școlar 2019-2020.

„Este un model care trebuie aplicat în Caransebeș, dacă dorim să ne dezvoltăm. Am stabilit deja următoarea întâlnire, pe 15 octombrie, azi am mediat doar dialogul dintre agenții economici și liceele tehnologice, în sensul de a se cunoaște ofertele acestora, de ce posturi au nevoie și ce se poate pregăti în cele trei licee tehnologice din Caransebeș. Ne pregătim încă de pe acum pentru anul școlar viitor. Este o criză de meseriași în Caransebeș, aceste meserii sunt necesare, iar copiii pot avea un viitor bun, sataisfacții materiale, și în Caransebeș”, a declarat, la finalul întâlnirii, primarul Felix Borcean.

Citeste si

Petrecere mare la Balul strugurilor care încheie Zilele Culturii Maghiare din Banatul Montan VIDEO

Balul Strugurilor – acolo unde Banatul își dă mâna, iar prietenia nu are etnie. În …