Dietă: Alimente care ard grăsimea şi intensifică metabolismul

dieta-2Chiar dacă nu urmezi un program strict de dietă, îţi poţi ţine în frâu greutatea, simţindu-te în acelaşi timp şi într-o formă foarte bună. Cum? Incluzând în meniul tău unele alimente care fac minuni pentru siluetă.

Pune-ţi metabolismul în mişcare. Consumă alimente care au efect termogenic care te ajută să arzi calorii încă de când le mesteci, sau alege-le pe cele care conţin nutrienţi şi ajută metabolismul să lucreze mai bine. Ia în considerare fiecare dintre următoarele produse sănătoase şi care pot fi şi gustoase.
► Mere

Tradiţionalele mere sunt ideale pentru gustări şi nu numai. Conform nutriţioniştilor, persoanele care consumă un măr înainte de o masă vor mânca mai puţin decât cele care au luat o altă gustare. Dacă ţi-e poftă de ceva dulce, rade un măr de mărime medie, presară peste el puţină scorţişoară şi pune-l la cuptorul cu microunde un minut.

► Cereale

Dacă mănânci cereale integrale, datorită nivelului ridicat de fibre pe care îl conţin, corpul tău va utiliza mai multă energie pentru a le digera, decât în cazul altor alimente bogate în carbohidraţi. Poţi consuma mai ales fulgi de ovăz și orez brun.
► Lactate cu puţine grăsimi

Produsele lactate, dar, atenţie, degresate, sunt foarte indicate pentru arderea grăsimilor. Acestea conţin vitamina D, care contribuie la întreţinerea şi dezvoltarea masei musculare, care ridică de altfel şi rata metabolismului. Consumă deci lapte şi iaurturi, dar mare grijă la nivelul de grăsime.
► Carne slabă

Proteinele au efect termogenic mare, astfel că în timpul procesului de digestie poţi să arzi cu până la 30% mai multe calorii. Acest lucru se aplică numai în cazul în care carnea pe care o mănânci este slabă. De exemplu, dacă 250 g piept de pui conţin 300 de kcal, organismul tău va consuma aproximativ 90 de kcal pentru a-l digera.
► Linte

O porţie de o cană de linte conţine aproximativ 35% din necesarul zilnic de fier, un lucru foarte bun ţinând cont de faptul că foarte mulţi oameni au un deficit din acest punct de vedere. Fierul ajută la creşterea masei musculare, ceea ce duce inclusiv la pierderea kilogramelor în plus, prin intensificarea metabolismului. Există multe varietăţi de linte, dar cea roşie şi cea galbenă se gătesc cel mai rapid, în numai 15-20 de minute.
► Ceai verde

Ceaiul verde face parte dintre produsele care nu conţin calorii, sporesc arderea grăsimilor şi ajută la detoxifierea organismului. În acelaşi timp suprimă pofta de mâncare şi hidratează, putând înlocui cu succes şi cafeaua. În urma unui studiu realizat de American Journal of Clinical Nutrition, consumul a patru ceşti de ceai verde pe zi a ajutat oameni mai în vârstă să slăbească şi până la șase kilograme în opt săptămâni.
MIZEAZĂ PE PROTEINE!

„Când vrei să slăbeşti sau să nu te îngraşi, e important cât mănânci şi ce mănânci. Modificând raportul dintre proteine şi ceilalţi doi macronutrienţi (carbohidraţi şi lipide), se poate accelera scăderea în greutate, pentru că organismul foloseşte mai multă energie pentru a metaboliza un gram de proteine, decât un gram de carbohidraţi sau de grăsimi. Aşadar, regimurile ce includ mai multe proteine (carne slabă, albuşuri, lactate degresate) au şanse mai mari de reuşită decât cele cu carbohidraţi. Despre aceste alimente se poate afirma că «ard grăsimea».”

Sursa: Unica.ro

Comentarii

comentarii