Din activitatea politistilor caraseni

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

– În data de 14.12.2015, R.N.C. de 27 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, la km 102+700 m, din direcţia Coronini spre Moldova Nouă, pe fondul neatenţiei în conducere şi a ceţii dense, loveşte în partea din spate o autoutilitară care a oprit pentru a solicita informaţii despre locaţia unde dorea să ajungă.
În urma accidentului rezultă rănirea uşoară a lui R.N.C. care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

– În data de 14.12.2015, în timp ce B.E. de 27 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism pe DN 58 A, la km 18+100 m, în afara localităţii Fârliug din direcţia Lugoj spre Soceni, într-o curbă la dreapta, în condiţiile de carosabil umed şi vizibilitate redusă din cauza ceţii, pătrunde pe contrasens, părăseşte partea carosabilă şi loveşte un mal de pământ.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
Se continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

– În data de 15.12.2015, în timp ce M.C.I. conducea un ansamblu de vehicule şi semiremorcă, la sensul giratoriu de pe DN 6, intersecţie cu Muntele Mic, nu reduce viteza şi pierde controlul asupra vehiculului şi se răstoarnă pe partea dreapta în afara părţi carosabile a sensului de mers Lugoj spre Orşova. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.
Se continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Infracţiune de furt

– În data de 14.12.2015, D.G. din Reşiţa, sesizează că în noaptea de 13/14.12.2015, autori necunoscuţi au profitat de faptul că autoturismul său are portierele neasigurate şi au sustras un CD player, staţia de amplificare şi boxele, creând un prejudiciu de 500 lei.
În urma investigaţilor efectuate a fost depistat autorul furtului din auto în persoana lui D.A.I. de 18 ani, din Reşiţa.
Cercetările continuă faţă de autorul furtului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Comentarii

comentarii