Din agenda politistilor caraseni: nereguli pe sosele si hoti din locuinte

În ultimele 24 de ore, poliţiştii cărăşeni au întocmit dosare penale pentru infracțiuni săvârșite la regimul circulației și pentru furt calificat.

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 10.35, poliţiştii municipiului Caransebeş au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism si o remorcă care circula pe Calea Severinului din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că remorca nu era înmatriculată în circulație.
Conducătorul auto, un tânăr de 31 de ani, din Teregova, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
~
La data de 10 martie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii municipiului Caransebeş au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Mehedinți, care circula pe Calea Orșovei din Caransebeș.
Întrucât autoturismul avea montate alte plăcuțe de înmatriculare decât cele standard prevăzute de lege, polițiștii au efectuat verificări amănunțite și au constatat că înmatricularea este suspendată din data de 01.12.2015.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal.
~

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii municipiului Reșița au fost sesizați despre un accident rutier produs pe strada Corbului.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 37 de ani, din Reșița, a condus un autoturism din direcția Centru spre Lupac, iar pe strada Corbului a intrat în coliziune cu un pilon metalic de protecție ce delimitează partea carosabilă de trotuar.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane, pasagere în autoturism.
Conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Berzovia au fost sesizați despre furtul unor bunuri în valoare de aproximativ 3000 de euro, dintr-o locuință de pe raza localității.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat autorii furtului, doi minori în vârstă de 13, respectiv 14 ani, din Berzovia, iar bunurile sustrase au fost recuperate și predate părții vătămate.
Cei doi minori sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Comentarii

comentarii