„ Din Banat in inima Europei „ – Delegatia Transilvaniei, Crisanei , Banatului si Maramuresului (P)

Recent, europarlamentarii Victor Negrescu si Emilian Pavel au lansat la Bruxelles proiectul Delegatia Transilvaniei, Crisanei , Banatului si Maramuresului cu scopul imbunatatirii reprezentarii zonei de vest a Romaniei la nivelul Uniunii Europene, respectiv a promovarii potentialului economic, cultural, turistic al Regiunii de Vest si a fructificarii oportunitatilor si s-a vizat crearea mecanismului de imbunatatire a mecanismului de colaborare cu structurile administrative europene . Programul a cuprins vizita de bune practici la Primaria capitalei belgiene, intalnire cu ambasadorul si oficialitati ale UE.

Lansarea a avut loc în cadrul festivalului organizat de comunitatea românească din Belgia, aflat la a 10-a ediție, intitulat „Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles” cu tematica „Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei”. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură Belgo-Română Arthis, în colaborare cu Consiliile Județene din Bistrița-Năsăud, Timiș și Maramureș, Casa de Cultură din Beiuș și Primăriile din Reșița ,Cîmpeni, Teiuș, și Năsăud, cu sprijinul Departamentul pentru Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE și Primăria Orașului Bruxelles.

La festival au luat parte artiști, artizani, jurnaliști, oficialități din toate zonele vizate și oameni de cultură.

Banatul a fost reprezentat inclusiv prin participarea delegatiei carasene cu sprijinul direct al Primariei Resita si Consiliul Local al Municipiului Resita, astfel : delegatia din Caras-Severin s-a prezentat cu o parte din dansatorii Ansamblului de dansuri populare “ Barzava “ si cu produse traditionale si obiecte de suvenir , material informativ la standul special amenajat in acest sens. Din delegatia caraseana au facut parte : Marius Balean – presedinte executiv PES Romania, presedintele TSD Resita, consilier local si , Lucian Voina – viceprimar al Municipiului Resita.

Cheltuielile deplasarii au fost suportate de catre europarlamentarii Victor Negrescu si Emilian Pavel.
Victor Negrescu:
“ Evenimentul de la Bruxelles realizat cu sprijinul Grupului S&D din Parlamentul European a fost un succes! Sâmbătă am lansat proiectele noastre prin care vrem să ajutăm regiunile României să-și susțină mai bine interesele la Bruxelles, începând cu Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului. Împreună cu Emilian Pavel, ne dorim ca toate zonele României să aibă pe lângă Uniunea Europeană astfel de reprezentanțe. Principalele avantaje pe care le va aduce Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului:
– acces la fonduri UE direct de la Bruxelles;
– promovarea regiunii în „capitala” Europei;
– oportunități turistice pentru întreaga zonă de Vest;
– atragerea investitorilor;
– relații mai strânse cu instituțiile UE. “

Delegația va organiza periodic la Bruxelles, evenimente și conferințe în cadrul instituțiilor europene, va promova brand-uri locale și va susține inițiative locale în domeniul cultural, turistic sau economic. La acest important eveniment a fost prezent si ministrul delegat pentru dialog msocial, domnul Liviu Marian Pop.

Banatul Montan, judetul Caras-Severin, va participa de fiecare data la aceste evenimente si initiative si va colabora intens cu institutiile si partenerii europeni pentru valorizarea potentialului de care dispune Banatul Montan si in vederea promovarii zonei noastre si, cel mai important, se vor depune eforturi in ce piveste atragerea unor fonduri europene si atragere a posibililor investitori – Marius Balean, seful Delegatiei carasene.


Biroul de presa al PSD Caras-Severin (P)

Comentarii

comentarii