Din ce in ce mai multi -28 de cetăţeni irakieni, depistaţi la frontiera cu Serbia de la Gradinari

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat la frontiera cu Serbia 28 de cetăţeni irakieni, care intenţionau să intre în România cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În data de 23.02.2017, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Grădinari, judeţul Caraş-Severin, 28 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 16 bărbaţi, 7 femei şi 5 minori, cu vârste cuprinse între 1 an şi 40 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii