Doi primari lasati fara scaune: Primarii Scorobete și Verindeanu au fost demisi

Prefectul Ciobanu i-a eliberat din funcții pe primarii Scorobete și Verindeanu. Comunele Zăvoi și Prigor au rămas fără primari, după ce prefectul Nicolae Ciobanu a semnat ordinele privind încetarea mandatelor înainte de termen. În locul lor, primăriile vor fi conduse de Doru Cârdei, respectiv, Ioan Vintilă Miclău. În luna iunie a acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o Decizie potrivit căreia aleșii locali își pierd funcțiile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Între primarii din Caraș-Severin atinși de o astfel de Decizie a ÎCCJ s-au numărat și Ion Scorobete, din Zăvoi, și Pavel Verindeanu, primarul din Prigor, cercetați, judecați și condamnați pentru fapte de corupție, în condițiile prevăzute de către Decizia ÎCCJ. Prefectul Nicolae Ciobanu, spunea la vremea respectivă că Dispoziția nu este valabilă în cazul celor doi, întrucât: „Există sentințe definitive de anulare a ordinelor emise de prefect, acesta nemaiavând dreptul să emită alte ordine“.

Unii au susținut că prefectul i-ar fi protejat pe cei doi, interpretând diferit Decizia ÎCCJ și invocând „excepția autorității de lucru judecat“ de către instanță, din oficiu, sau de partea adversă.

La șase luni de la acest moment, prefectul Ciobanu revine, deși între timp nu s-a întâmplat nimic în această privință, și semnează Ordinul privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de primar al comunelor Zăvoi și Prigor, deținute de Ion Scorobete și Pavel Verindeanu. Culmea e că, printre alte motive invocate este și cel al Deciziei ÎCCJ, pe care nu a nesocotit-o acum jumătate de an.

Adversarii politici spun că prefectul a consimțit să semneze Ordinul după ce liberalii și Valeria Schelean i-au cerut în mod oficial să demisioneze din funcție pentru anumite abuzuri săvârșite în mandatul său, între care refuzul de a-l demite din funcție pe Ion Scorobete. În schimb, alții se întreabă dacă în cazul în care se va dovedi că prefectul a acționat cu rea credință în cazul celor doi, actele administrative semnate de aceștia în ultimele șase luni vor fi sau nu lovite de nulitate.

Vitor Nafiru argument-cs.ro
– See more at: http://argument-cs.ro/content/%C3%AEn-sf%C3%A2r%C8%99it-prefectul-ciobanu-i-a-eliberat-din-func%C8%9Bii-pe#sthash.Lkzr2JG6.dpuf

Comentarii

comentarii