Dosar penal pentru braconaj şi controale la deţinătorii de arme

În urma unui control efectuat de lucrători din cadrul Serviciului Arme,
Explozivi şi Substanţe Periculoase, în noaptea de 18/19 iulie 2012, a fost întocmit un
dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de braconaj.
Acţiunea a avut loc în zona localităţii Ezeriş, unde oamenii legii i-au
identificat pe B.C., de 21 ani, M.M., de 20 ani şi I.D., de 29 ani, care fără a avea
autorizaţie au vânat ilegal o căprioară, în afara perioadei legale de vânătoare.
Asupra tinerilor au fost găsite două arme de vânătoare şi 5 cartuşe ce aparţin
lui M.M. şi o armă şi 3 cartuşe ce aparţin lui B.C., ambii fiind autorizaţi pentru portul
şi folosirea lor.
De la aceştia poliţiştii au indisponibilizat armele, muniţia, autoturismul care
a fost folosit pentru transportul vânatului, căprioara dar şi un dispozitiv de ochire pe
timp de noapte.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj,
prejudiciul în cauză fiind de aproximativ 4000 de euro.
În ultima perioadă lucrătorii acestui seriviciu au efectuat controale la 2451
deţinătorii de arme letale. În urma neregulilor constatate în 38 de cazuri s-a dispus
anularea dreptului de a deţine, purta şi folosi arme, iar în alt 9 cazuri s-a suspendat
aceste drepturi.
În prezent pe raza judeţului sunt 55 de persoane juridice autorizate care deţin
787 arme şi 3428 de persoane fizice care deţin 4512 arme letale şi neletale, de la
începutul anului fiind autorizate 64 de persoane.
În urma controalelor şi acţiunilor desfăşurate în primul semestru al acestui an,
au fost constatate 223 de infracţiuni la regimul armelor, materiilor explozive şi al
substanţelor periculoase faţă de 213 în perioada similară a anului trecut.
Ca urmare a aactivităţilor executate au fost ridicate în vederea confiscării
mai multe bunuri care provin din infracţiuni sau alte încolcări normative, respectiv
21 de arme letale, 12 arme neletale, 445 de bucăţi muniţie şi 350 de bucăţi materii
explozive.

Comentarii

comentarii