Dublă sărbătoare la ,,Centrul de zi Maria” – Mos Niculae și 13 ani de activitate

Apropierea sărbătorilor de iarnă și mai ales, sosirea lui Moș Niculae, a însemnat o sărbătoare cu dublă semnificaţie pentru prichindeii de la Centrul de zi pentru copii Maria din Reșița. Centrul de Zi Maria a avut un prilej dublu de sarbatoare la sfarsitul saptamanii trecute: aniversarea a 13 ani de activitate, dar si marcarea in avans a Sarbatorii Sfantului Ierarh Nicolae. Copiii au pregatit un program artistic si au fost recompensati cu daruri, pentru munca depusa si prestatia artistică. Micuţii au sărbătorit şi ziua aşezământului social, care a împlinit 13 ani de la înfiinţare.

Cu ocazia sărbătorii, cei peste 30 de copii beneficiari ai centrului au organizat împreună cu educatoarele un mic program artistic, au confecţionat felicitări şi au participat, apoi, la un mini spectacol.

În final, micuţii au primit cadouri dulci oferite de Primăria Municipiului Reșița.

Centrul de zi pentru copii „Maria“ din Reșița, a fost deschis în anul 2002, fiind primul de acest fel din Reșița. Centrul funcţionează astfel de 13 ani şi vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Reșița şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor.

Misiunea centrului de zi este de a asigura servicii de îngrijire, supraveghere a copiilor care frecventează centrul şi să dezvolte programe de educaţie timpurie adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor acestora. Astfel, în cadrul acestuia, copiii sunt îngrijiţi mai multe ore pe zi, primesc hrană caldă și gustări, igienizare corespunzătoare, au program activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, dar își pregătesc și temele pentru la școală.

Comentarii

comentarii