Este oficial: avem 112 parlamentari în plus față de anul 2008. Unele colegii sunt reprezentate de câte 3 parlamentari

parlamentul romanieiȘi aceste alegeri au oferit surprize, la fel ca și alegerile parlamentare trecute. Avem un deputat al minorităților ales cu puțin peste 100 de voturi și 112 parlamentari în plus față de anul 2008, în urma redistribuirilor.

Cine este văzut responsabil pentru acest lucru în buletinele de știri? Blestematul de calculator, care din cifrele 0 și 1 a decis să trimită pe unele colegii câte trei parlamentari (chiar și de la trei partide diferite!) până și în unele sectoare din Capitală.

Problema e una extrem de serioasă, având în vedere că a fost solicitat însuși arhitectul-șef al Parlamentului, pentru a calcula cum se pot introduce mai multe scaune în săli. Cum vor încăpea 170 de senatori în cele 140 de scaune existente la ora actuală? Ce să mai vorbim despre deputați…

Una din soluții a venit rapid din partea celor proaspeți aleși: “să votăm de la distanță” – o gravă eroare atâta timp că de-abia se abțin se nu voteze la două mâini deși sunt filmați (a se vedea și cazul de tristă amintire a pușcăriabilului Cătălin Voicu, care a ridicat ambele mâini la votarea propunerii de suspendare a președintelui României sau numărătoarea îndoielnică a Robertei Anastase).

Oricum, chestiunea de fond este atât legată de număr, cât și una calitativă și chiar penală în peste 20 de situațiuni. Povara financiară pe care românii o vor suporta timp de patru ani pentru ca cei 588 să poată reprezenta cetățenii cu demnitate, e una mare, mai ales în contextul în care în urmă cu câțiva ani a fost validat un referendum pentru reducerea numărului acestora.

Cu siguranță li se vor găsi și acestora un loc în arca Parlamentului, dar măcar să ne reprezinte cu cinste

nn.ro

Comentarii

comentarii