Esti satisfacut de like-uri si de trofeu, d-le primar Constantin Dorian Nebunu?

A vrut să se dea mare vânător, dar a ajuns să fie hulit de bănățeni. Primarul din Ciudanovița, Constantin Dorian Nebunu a ,,comis-o” urât de tot: a împușcat un biet cerb și l-a pus necuratu să se și laude cu crima sa postând fotografia cu animalul ucis pe facebook. Bietul cerb a scăpat până acum de capcanele pădurii și colții fiarelor cu patru picioare și a ajuns să fie ucis din distracție și din joacă de un alt ……… cu două picioare. Acest lucru i-a indignat și revoltat pe oameni la culme iar acuzele, epitetele și comparațiile, au venit de la cititori. Realizând ,,rahatul” pe care l-a făcut și în care s-a băgat de unul singur, primarul Constantin Dorian Nebunu a şters la nicio oră postarea de pe fb, dar părea târziu.  Un tânăr, un adevărat iubitor al naturii, a copiat postarea si……..

Mai departe, comentariile noastre sunt de prisos. Citiți reacția oamenilor revoltați – și atenție – aici sunt doar o parte dintre ele. Restul le puteţi urmări aici:

https://www.facebook.com/groups/1712532195689620/permalink/2078420345767468/

,,Esti satisfacut de like-uri si de trofeu, Constantin Dorian Nebunu ????

Îţi zici că tu eşti puternic, măcar acum, că în rest….

Moartea lui, a stăpânului pădurilor adevărate, moartea cerbului puternic, în floarea vârstei. Îi dai jos pielea, îi scoţi craniul (nu tu, că te murdărești cu sânge… alții, slugile sunt bune la tranșat hoitul creat de tine). Eşti fericit.
Eşti fericit? Ai ceea ce doreai în biroul tău, sau în noua casă. Trofeul care arată că tu eşti puternic, eşti un caştigător: esti o valoare.

Dacă mai ai puţin suflet, şi deci şi un sentiment al vinovăţiei, îţi şopteşti pentru autoliniştire: oricum îl omora altcineva. Dar să nu ai curajul să mai zici: „Iubesc natura şi viaţa, viața sălbatică”.
Niciodată.
Vânătoarea – o formă de barbară cruzime? Mulți dintre cei care se îmbogăţesc sau intră în politică, ajung mari vânători, care îşi etalează ‘capacitatea’ prin “trofee cât mai valoroase”. Pentru omul care are încă suflet, pare stupid un hobby al plăcerii uciderii animalelor. Este oare uman să te mândreşti cu un craniu al vreunui animal ciuruit de tine, o piele de urs sau cu nişte coarne de capră neagră? Nu este foarte diferit de canibalul care colecţionează capete uscate de oameni sau urechi umane;

Nevoia de a mânca ceva în seara asta sau dorinţa de a vinde “la negru” un trofeu, din care să ia bani de o sticlă de pălinca…. există și destule astfel de cazuri. Nu se pot separa clar vânătoarea legală de vânătoarea ilegală, din variate motive: animalul împușcat nu știe dacă el a fost omorât pe bază de acte sau fără hârtia respectivă… și nici nu îl interesează; există destule relatări despre vânători care în ‘sezon’ împușca la fel de agresiv ca în ‘extrasezon’ și la fel de mare e măcelul atunci când au alocată cotă ca și când… nu există.

Orice om cu bun-simț iubește Natura. Ce poate fi mai spectaculos în natură decât marile animale sălbatice? Normal ar fi să vedem pe dealuri cerbi, ciute, căprioare, iepuri și multe alte animale sălbatice. Ele ar trebui să fie acolo, în populații consistente, sănătoase, doar că sub presiunea vânătorii și a braconajului, speciile sunt împinse spre degradarea populațiilor și dispariția lor.

Dacă am trăi într-o Lume mai umană, ar fi imposibil să te mândrești că îți place să ucizi nevinovate animale. Într-o Lume în care ar exista respect real față de Natura, omul ar fi fericit să privească cerbul, să se minuneze de mișcările lui, de frumusețea fantastică a vieții sălbatice. Un om echilibrat psihic nici nu și-a pune problema că ar dori să ucidă cerbul pentru a își satisface setea de a ucide. Omul acela înțelept s-ar întreba: oare cât de patologică trebuie să fie o societate încât să permită uciderea animalelor din plăcere? Cât de horror este să expui capetele ființelor pe care le-ai omorât? Oare o astfel de colecție arată ce tip de suflet ești… că ești de fapt o jalnică carcasă?