Etniile maghiară și germană din Banatul Montan, păstrează tradiţiile de sute de ani – Fășanc la Celnic și la Reșița. Tradiţionalele manifestări de Făşang, organizate în fiecare an de comunităţile catolice din Banat, au debutat la începutul lunii februarie. În mai multe localităţi din Caraş-Severin, până în data de 16 februarie, când se va intra în Postul Mare, au loc petrecerile de Fășanc.
La sat și în orașele mai mici, ziua, mascații străbat străzile localității făcând multă gălăgie pentru a alunga spiritele rele și frigul iernii, iar seara se încheie cu un bal mascat. Ei se opresc la fiecare casă și de la gazde primesc dulciuri, băuturi, alimente și bani cu care vor plăti muzica ce întreține atmosfera la bal. Din acestea, la balul de seară, se va pregăti o masă pentru, mascații” care au străbătut satele.
La petrecere participă cine vrea şi ştie să se distreze – toţi nemţii, ungurii – cum se spune în Banat, dar sunt bine-veniţi şi toţi ceilalţi prieteni şi vecini indiferent de etnie sau religie.



Fășancul maghiarilor din Caraș Severin a avut loc la Reșița. Într-o sală amenajată cu gust și de sărbătoare, programul serii a debutat cu cântece și dansuri tradiționale maghiare într-un program organizat de artiştii amatori ai UDMR. Nu au lipsit parada măștilor, premierea și mai ales, cheful de distracție și bucuria revederii. Au urmat dansuri maghiare, românești și probabil al altor etnii. Petrecerea din anul acesta de la Fașancul maghiar de la Reșița a atras peste 400 de participanți peste 400 de persoane. Așa cum se întâmplă la toate petrecerile maghiarilor, toate locurile au fost ocupate.






Info CS