Evenimentele din 1989 comemorate la Resita VIDEO

Reprezentanți ai diferitelor asociații de revoluționari și ai administrației județene și locale, dar și simpli reșițeni, la fel ca în fiecare an, au participat, la slujba de pomenire a eroilor martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ce s-a desfășurat la troița din Centrul Civic al municipiului de pe Bârzava evenimente în care şi-au pierdut viaţa 25 de persoane.

Manifestările dedicate acestui eveniment au început exact pe data de 21 decembrie, dată la care Revoluţia a început la Reşiţa, după ce mii pe oameni au avut curajul să se ridice împotriva regimului trecut.

După slujba religioasă, au avut loc depuneri de coroane la troiţa din Centrul Civic al Reşiţei, urmând ca sâmbăta, acțiunile să continue în incinta fostei Unităţii Militare de Rachete, unde vor fi comemorați militarii care şi-au pierdut viaţa în evenimentele de atunci.

Comentarii

comentarii