EXCLUSIV VIDEO Accident pe Bulevardul Revolutiei- un Ford a intrat într-un stâlp
Un Ford a intrat cu viteză într-un stâlp în fața CET-ului din Reșița. Mașina și stâlpul sunt avariate iar șoferul, din fericire, a scăpat doar cu răni ușoare.
In jurul orelor pranzului – cand traficul de pe Bulevard Revolutiei era unul foarte intens, un autoturism marca Ford a incercat sa evite coliziunea cu o alta masina – dupa spusele soferului, dar nu a mai reusit sa facă acest lucru la timp.
Autovehiculul care intrase in balans, s-a izbit de un stalp aflat pe trotuar la margina bulevardului. Din fericire, șoferul nu a suferit rani majore – insa masina este acum numai bună pentru ,,programul rabla”. Cunoscătorii spun că nu se mai poate reface – avariile fiind majore și la părți de rezistență ale Fordului.
Ca si cum necazul nu ar fi fost de ajuns, șoferul ghinionist este nevoit acum să plăteasca si pagubele produse stâlpului ornamental de iluminat public care a fost și el serios avariat.
Norocul a făcut ca în acel moment, pe trecerea de pietoni și pe trotuar, să nu se afle nici o persoană- asta cu toate că este vorba despre o oră de vârf. .
Pacat ca cei care administreaza acest site al infoCS.ro sunt putin meschini, ascunzand o realitate, aceea ca o parte dintre politistii romani, sunt corupti si inculti.
Comentariul meu a fost sters tocmai prin lipsa de competenta a agentului-sef Canea, un politist care confunda stanga cu dreapta, pentru ca asa a invatat la facultatea „Eftimie Murgu”, acolo unde licenta se ia doar pe bani si pe mai putina competenta.
Daca B-dul „Revolutia din Decembrie” a devenit peste noapte B-dul „Republicii”, culpa apartinand si administratorului site-ului, inseamna ca traim intr-o tara doar cu prosti.
V-am crezut un site curat, unul care sa reflecte doar realitatea, fara a ascunde mizeria sub pres, indiferent daca este vorba de unul de-al vostru.
Ma gandesc ca cel care a sters comentariul meu, este tocmai unul dintre cei care incalca normele rutiere, iar agentul-sef Canea, il „iarta” de fiecare data cand greseste, pentru ca a gresi este omeneste, iar legea este permisiva cu „gasca” care vede doar „paiul din ochiul altora, dar nu-si vede barna din varful nasului”.
Sa va fie rusine ca va pretati la astfel de mizerii, atunci cand stergeti comentariile care contin doar adevar, pentru a „salva” de la sanctiune un corupt incompetent politist.
Totusi, imi permit sa vin cu propunerea de a sterge si „momentul critic”, acela cand politistul in culpa face erori memorabile si prin care, el dezinformeaza in mod voit opinia publica.
Felicitări pentru realizatorii reportajului care poate deveni un important semnal de alarmă pentru aceşti „criminali ai şoselelor”! Oare nu ajung morţii nevinovaţi din cauza accidentelor din Caraş – Severin? Până când vor fi toleraţi cei care apasă pedala acceleraţiei, cauza impactului fiind clară, VITEZA. Subscriu sistemului protecţiei prin limitatoarele de viteză, care, dacă existau la trecerile de pietoni atât în cazul de faţă cât şi la Universitate s-ar fi evitat accidentele datorită duşmanului numit VITEZĂ.
Sa puna radare fixe si sa le trimita poza in plic, ca in Germania si Austria. Intr-un an ar amortiza investitia si speram ca ar mai reduce numarul maniacilor.
Sau, ca varianta, semafoare cu radar, care trec automat pe rosu la depasirea vitezei legale. Cum sunt si in alte tari si au efect maxim. In plus, daca trece pe rosu penalizarea este mai drastica decat pentru depasirea limitei de viteza
bine face politia cand sta cu aparatul radar pe acel bulevard .
ar trebui sa stea si dimineata de la 7 la 8…..sa vada cum si cat de tare se circula pe acolo…..
ar trebui sa stea cu radarul si pe portiunea dintre statia de la nera si intersectia cu drumul spre poiana golului………
in multe locuri din oras ar trebui sa fie prezenta politia cu aparatul radar…….nu numai la pânda pe timisorii…….sau pe la comisariat….
ei prefera dimineata sa stea 2 politisti la intim in intersectie……