EXCLUSIV VIDEO Deși se afla în căruță, a avut noroc ,,cu carul” – Accident de noapte la Rafnic

Aseară în jurul orei 19, Poliţia Municipiului Reşiţa, a fost sesizată prin Serviciul telefonic special 112, cu privire la faptul că pe DJ 581, mai exact la intersecţia cu Rafnicul, a avut loc un accident rutier: un autoturism Dacia a lovit o căruţă încărcată cu ,,tulei”. Rezultatul a fost dezastruos: două persoane rănite, Dacia avariată iremediabil, căruța făcută praf și caii pierduți în noapte. Bietele animale s-au speriat și au reușit să rupă hamurile după care au fugit pe luncile Carașului. Având în vedere că atelajul era construit din metal, cei 3 ocupanți ai Daciei, pot spune că au avut mare noroc că au scăpat cu viață.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că o femeie de 30 ani – B.V.P. din Lupac, conducea un atelaj hipo. Mai exact, femeia ieșise de pe un drum agricol direct în drumul județean pe timp de noapte fără să se asigure, fără să poarte vestă reflectorizantă și ceea ce este cel mai grav- fără nici o sursă de lumină – nici la ea și nici la căruță. Atelajul care nu era înregistrat şi semnalizat corespunzător, a intrat din câmp pe DJ 581, pe partea dreaptă a sensului de mers Grădinari – Reşiţa.
Accident (7)
În acel moment, femeia care se afla pe grămada de coceni, a văzut pericolul, a încercat să facă semne cu mâna, dar căruţa a fost acroşată de autoturism condus de O.C., de 63 ani, din Reşiţa, care circula regulamentar în acelaşi sens de mers. În mașină se mai aflau încă doi bărbați – cu toții se întorceau de la pescuit de pe Caraș. Cu toate că mașina este avariată grav, din fericire, în urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a celor doi pasageri din autoturism. Femeia aflată în căruță a fost aruncată la câțiva metri de drum, dar a avut noroc și a căzut în tufe – ceea ce a atenuat impactul cu solul.
Accident (3)
Cercetările continuă faţă de B.V.P. pentru vătămare corporală din culpă la care se adaugă despăgubirile pentru Dacia care acum mai este bună doar de fier vechi. cei trei pescari nu au prea avut noroc la pește, însă au avut aseară o mare baftă scăpând aproape nevătămați.
Circulația a fost îngreunată aproximativ o jumătate de oră pe DJ 581, timp în care autoturismele au circulat în sistem dirijat de către echipajul de poliție.

Comentarii

comentarii