EXCLUSIV VIDEO O viață, ca să salveze vieți – pacientul a fost mereu pe primul loc – povestea incredibilă a doctorului Cotârlă

Accident tir Triaj (32)Cel mai greu este pentru un salvator, pentru un om învățat și educat să salveze viețile altor oameni, este să-și salveze viața celor apropiați. Mai ales a celor foarte apropriați cum ar fi copiii, părinții sau soția.
Un asemenea caz este cel al doctorului primar Marius Cotârlă, de la Serviciul Județean de Ambulanță din Reșița. Domnia sa lucrează în sănătate, mai exact în specialitatea de ,,medic pe salvare și prim ajutor” de aproape 30 de ani. În tot acest timp, a văzut și rezolvat multe cazuri de oameni care aveau nevoie de ajutor. Dar, viața și soarta nu l-a pus niciodată în situația de a fi nevoit să intervină și să acorde primul ajutor medical tocmai soției sale.
Dar, destinul l-a pus și la această încercare într-un mod care poate le va da multora de gândit la faptul că profesia de medic este mai presus de ori ce altă profesie iar profesionalismul poate atinge și asemenea cote.
VIDEO PARTEA a I a

Așa cum se știe, joi seara, la Reșița, a avut loc un accident groaznic: un tir condus de un șofer rus, a intrat pe contrasens la Triaj, a lovit frontal un taximetru, a mai lovit alte două mașini, a accidentat o femeie pe trotuar după care s-a izbit de blocul de locuințe.
Taximetru în care se aflau șoferul și o pasageră, a fost practic distrus. Șoferul a fost grav rănit și a rămas încarcerat cu picioarele prinse între fiarele contorsionate ale mașinii iar pasagera, a fost rănită suferind multiple traumatisme.
VIDEO PARTEA A II A

La fala locului au sosit pompierii, salvarea, polițiștii, în fine, toate forțele care intervin în astfel de situații, nu mai insistăm asupra acestui aspect. În schimb, vom descrie întâmplarea prin care a trecut doctorul Marius Cotârlă de la SJA CS, adică de la salvare.
Cu nici 10 minute înainte de accident, el își luase rămas bun de la soția sa, Geta Cotârlă cu care lucrează la ambulanță de ani buni. Femeia își terminase serviciul, comandase un taxi și a plecat spre casă. Soțul, doctorul Marius Cotârlă, a rămas mai departe în serviciul de gardă. Nu a trecut nici un sfert de oră când în Stația de salvare s-a dat alarma: accident grav cu mai multe victime în zona Triaj din Reșița.
Mașina ambulanței a ajuns la locul accidentului unde un taximetru era făcut praf de tir-ul rusesc, iar din acest moment, când a văzut că în mașină sunt doi oameni răniți, a intrat în ,,priză” doctorul din omul Marius Cotârlă. Cu ochi de profesionist a văzut că în mașină sunt două persoane rănite, a căutat din priviri persoana cea mai grav rănită și a decis că șoferul este prioritar. I-a acordat primul ajutor, i-a pus gulerul de protecție – asta în timp ce pompierii militari începuseră descarcerarea lui. În tot acest timp, lângă el se afla femeia rănită cu fața și hainele pline de sânge, dar care nu era așa de grav ca și șoferul. Abia după ce taximetristul a fost asigurat, de mână l-a tras cineva și o voce cunoscută, l-a strigat pe nume: ,,Marius, Marius, sunt eu, sunt Geta!”. Abia în acel moment a realizat că de fapt, femeia rănită din mașină, este soția sa căreia i-a acordat primul ajutor fiindcă ori și cum, ea urma la rând. Pentru doctorul Marius Cotârlă, pe primul loc a fost pacientul ce avea nevoie de ajutor, omul cel mai grav rănit. A văzut doar rănile și gravitatea cazurilor și abia mai apoi fețele și oamenii.
Dar, cel mai bine este ca dumneavoastră să urmăriți în mod direct povestea doctorului Marius Cotârlă- să o ascultați și pe soția dânsului și pe el, ce au de spus. Lucruri povestite chiar de dânșii.
InfoCs vă prezintă în exclusivitate un amplu reportaj realizat la Spitalul Județean cu soții Geta și Marius Cotârlă.

Comentarii

comentarii