Fără nici o glumă-Cinci boli care pot fi prevenite cu o halbă de bere pe zi

bere halba norocÎn timpul verii, berea se numără fără îndoială printre băuturile preferate ale românilor pentru a se răcori. Fie că este vorba de bere cu alcool sau fără alcool, blondă sau brună, studiile internaționale demonstrează că această băutură are efecte pozitive asupra organismului uman.

”Berea poate fi integrată cu succes într-un regim de viață echilibrat datorită ingredientelor sale naturale, iar studiile internaționale au confirmat acest fapt”, spune Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Diabetul de tip II

Un consum moderat de bere, combinat cu o dietă bazată pe alimente precum peștele, fructele, legumele și uleiul de măsline, poate avea un rol pozitiv în combaterea diabetului de tip II. Acest efect este datorat în principal vitaminelor, acidului folic, fierului și calciului care se regăsesc în bere.

Bolile cardiace

Consumul de bere în cantități moderate poate contribui la o incidență mai mică a infarcturilor sau a altor afecțiuni ale inimii. Cercetătorii au identificat modificări pozitive ale nivelul compoziţiei chimice a sângelui la persoanele care au consumat moderat bere, modificări asociate cu un risc scăzut de apariţie a bolilor cardiace.

Pietrele la rinichi

Introducerea unui consum moderat de bere în dietă poate scădea riscul de apariție a pietrelor la rinichi, cu până la 40%. Rezultatele obținute de bere în cadrul studiilor nu au fost egalate de nicio altă băutură, fie ea alcoolică sau nonalcoolică, incluzând laptele, sucurile de fructe și ceaiul. Aceste efecte pozitive se datorează conținutului redus de alcool și cantității de apă conținute de bere, ce concură la creșterea fluxului de fluide, reducând astfel riscul acumulării de pietre.

Boala Parkinson

Consumul moderat și regulat de bere poate ajuta la reducerea riscului de apariție a bolii Parkinson. O posibilă explicație a rolului pe care berea îl poate avea în prevenirea apariției bolii Parkinson ține de ingredientele sale naturale. Berea conține o cantitate mare de purină, care poate lucra sinergic cu etanolul pentru a mări nivelul de acid uric rezultat din metabolism. Acesta are un rol protector asupra neuronilor.

Cataractă

Berea, în special cea brună, poate reduce riscul de cataractă cu până la 50%. Antioxidanții prezenți în bere protejează celulele din ochi, numite mitocondrii. Mitocondriile deteriorate pot conduce la o incidență crescută a cataractei, ele fiind responsabile pentru transformarea glucozei în energie.

Consumul moderat de bere, recomandat persoanelor sănătoase, trebuie completat de un stil de viaţă echilibrat şi de o alimentaţie corespunzătoare, atrag atenţia membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie. Un consum moderat de bere înseamnă o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.

Comentarii

comentarii