Făşancul La Liubcova – Cei mai sudici dintre banateni au intrat si ei in Postul mare

Cu toate că Postul paştelui a început de câteva zile şi odată cu el încetează orice urmă de veselie colectivă, în câteva sate de la poalele Muntelui Semenic și din Clisura Dunării, se păstrează un obicei de sute de ani. La Libcova, în primele zile ale postului, de cum se face ora prânzului, mascaţii pornesc la colindat din casă în casă. Cete de tineri şi nu numai, se maschează ,,în babe” şi pleacă la colindat pe la casele gospodarilor. Și nu oricum, ci cu mare alai și multă veselie și….funingine.

De teama de a nu fi spurcaţi de colindători, gazdele îi răsplătesc pe aceştia cu ţuică, cârnați, slănină şi ouă, numai să-i vadă cât mai repede plecaţi de la uşa lor. Fiindcă fiecare ,,babă” își arată talentele în ale poeziei, mai exact în recitarea creațiilor originale pline de ,,porcărele” și ,,măscării” în care este ironizată gazda, este de la sine înțeles că nimeni nu are curajul să-i refuze.

Se spune, şi bănăţenii sunt convinşi de asta, că ,,babele” au puterea de a alunga duhurile rele, blestemele şi aduc primăvara în sat şi de aceea trebuiesc primite în gospodării. Și ca să fie mai convingători, mascații îi prind pe trecători și-i mâzgălesc pe față cu funingine. Unde mai pui că o altă ceată coboară la malul Dunării la Drumul Naţional 57 unde opresc maşinile, dansează şi sunt răsplătiţi cu bani de şoferi. În ultima zi de Fasanc, seara, cu banii strânși se organizează un bal unde sunt consumate alimentele – de obicei se face o omletă – găigană bănățenească – uriașă, se face mămăliga și se fierbe țuică. Aceasta este de fapt ,,nunta fasancului” și gata cu distracția. Au intrat și Libcovenii în post ca tot creștinul.

Obiceiul este din bătrâni şi este specific venirii primăverii şi mai ales, credinţei că satul, gospodăriile și oamenii, vor fi feriţi de rele. Din păcate, obiceiul se pierde puţin câte puţin, doar câţiva tineri şi nu numai, încearcă să ducă tradiţia mai departe.

Multumiri speciale lui Denis pentru fotografiile si materialul video furnizat.

Comentarii

comentarii