Festivalul Cultural – Artistic al Văii Almăjului, Bănia 2019 VIDEO

Festivalul Cultural – Artistic al Văii Almăjului Bania 2019. Ajuns anul acesta la cea de-a XXIV-a ediție, festivalul Văii Almăjului, s-a desfășurat în localitatea Bănia. Evenimentul a debutat Duminică dimineața, de la ora 10:00, cu un simpozion dedicat almăjenilor și faptelor lor, în cadrul căreia au fost prezentate reviste, cărți și publicații ale oamenilor de cultură din Valea Almăjului. La simpozion au fost invitați de către organizatori, oameni de cultură din zonă, județ și țara.

De la ora 13:00, toți  cei adunați în fața căminului din Bănia, s-au bucurat de parada  portului popular prezentat de formaţiile artistice ale comunelor din Valea Almăjului, după  care au intrat în Căminul Cultural din Bănia.  În cămin  au fost prezenţi oameni de seamă ai Ţării Almăjului, primarii comunelor almăjene, invitaţi şi localnici, cu toţii având parte de o zi însorită şi de un spectacol de calitate oferit de artiștii amatori din zonă .
Pe scenă, au urcat ansambluri folclorice de copii din diferite școli de pe Valea Almjului, fanfara de la Bănia, Lăpuşnicu-Mare și alte ansambluri de tineri și bătrâni, care au interpretat poezii, melodii vechi și dansuri populare specifice zonei.
Festivalul Cultural – Artistic al Văii Almăjului Bania 2019. Almajul demonstrează în continuare că are resurse, obiceiurile şi tradiţiile locale, alături de minunatele costume populare, fiind expuse prin programele oferite de formaţiile artistice şi interpreţii individuali pe scena Căminului Cultural din comuna Bănia. Festivalul s-a încheiat spre seară, atunci când artiști amatori au fost răsplătiți cu diplome și premii de către organizatori.
Un reportaj de Adi Neagu.

Comentarii

comentarii