Final de clasa a IV cu regrete – Început de gimnaziu cu speranță - Vă mulțumim, doamna învățătoare Cristina Ardeleanu VIDEO

Facebook Tweet LinkedIn Email Print

Luni, începe școala. A trecut vacanța, au trecut și primii ani de școală și acum, am ajuns în clasa a cincea. Sau a V a. Ca să nu mă certe ,,Doamna”. Parcă mai ieri am început școala. Ce repede a trecut timpul. Parcă mă văd și acum la grădiniță. Mai ales că înainte de a scrie această compunere, m-am uitat în arhiva video şi foto a bunicului meu. Grădinița am făcut-o la ,,Floarea soarelui” – un loc minunat unde am învățat multe lucruri. De fapt, de acolo am început-o cu temele și învățatul. Doamna educatoare nu ne lăsa deloc. Trebuia să facem teme și acasă, iar poeziile și serbările se țineau lanț.

Dar, a trecut și vremea gădiniței și după o vacanță frumoasă, petrecută cu tati și cu mami și câteva zile de mare, a venit vremea să merg și la școală. Noi copiii, mai vorbeam la joacă de școală, ne dădeam cu părerea, ne făceam fel de fel de planuri și scenarii. Era un fel de bucurie amestectă cu teamă această primă zi de școală.

Fiindcă mama și tata erau plecați la muncă în Anglia, prima zi de școală a început cu bunica mea care mă tot zorea cu pregătirile. Totul era nou pe mine. De la adidași și până la ghiozdanul din spate, totul a fost purtat atunci pentru prima dată. Parcă totți copiii din oraș mergeau în acea dimineață frumoasă de toamnă, spre școală. În curtea școlii, era o mare de copii: de la cei ca noi care intram în clasa pregătitoare și până la elevii cei de clasa a VIII a. Profesorii și învățătorii ne citeau numele de pe o listă, părinții așteptau cu buchete de flori în mână, iar la un moment dat, s-a făcut liniște: începea în mod festiv anul școlar. Ne-au vorbit și încurajat directorii școlii, preotul ne-a binecuvântat și la final, noi cei mai mici, am trecut pe sub un tunel de flori ținute de cei din clasa a VIII a și ne-am îndreptat spre sala de clasă. Pe bănci, ne așteptau cărțile și după ce am făcut cunoștință între noi, ne-a luat în primire doamna învățătoare Cristina Ardeleanu care ne-a urat bun venit și fiindcă dânsa era inspăector școlar în acea vreme, ne-a predat pentru un an, doamnei învățătoare Otilia Duicu.

Cu doamna învățătoare Otilia am început să aprofundăm ce învățasem și mai știam de la grădiniță. Era ca un fel de joacă, dar foarte serioasă fiindcă începusem șpcoala cu adevărat. Gata cu joaca! De acum eram elevi în clasa pregătitoare. Și așa am dus-o un an întreg. Ne-am cunoscut mai bine între noi, am început să legăm prietenii, ne-am mai și certat, apoi ne-am împăcat din nou și așa a trecut și clasa pregătitoare.

Deja aveam un an de școală în spatele meu când am trecut în clasa a I a. Doamna învățătoare Otilia Duicu a plecat la o altă șșcoală și noi am fost preluați, din mers” de, Doamna noastră”, de învățătoarea Cristina Ardeleanu. Deja eram mai mari, am început să facem ore de engleză cu, Teacher” și Religie cu un alt profesor. Au urmat mylte schimbări, cerințele erau din ce în ce mai mari, dar fiindcă noi am avut norocul să o avem pe, Doamna noastră” învățătoare, nici nu am simțit câtă materie avem de învățat. Unde mai pui că am făcut fel de fel de excursii – toate tematice, în județ, dar și prin țară. Am văzut locuri și lucruri de care doar auzisem de pe youtube, am aflat multe lucruri noi, am început să vedem istoria cu ochii noștrii și să vedem ce este în jurul nostru și cu alți ochi.

Ne-am pregătit și am participat la serbări neumărate, am scos artiștii și poeții din noi la vedere, ne-am uimit părinții și bunicii cu poezii și cântece, cu momente artistice bine puse la punct. În fiecare an, la noi la clasă a venit Moș Niculae, apoi Moș Crăciun, am slăvit mamele și bunicile cu momente speciale pregătite de Ziua mamei sau de 1 Martie. Am învățat cum din bucăți de hârtie, cu lipici și culori, să ne așternem sentimentele pe o bucată de hârtie care devenea de o valoare inestimabilă în mâinile mamelor noastre fiindcă acolo erau sentimente și multă dragoste. Am învățat să dansăm, să ne exprimăm prin dans și mișcare. Chiar dacă nu suntem noi ași în ale dansului, am învățat tottuși să ne mișcăm un pic. Să nu stăm ca momâile când vom merge la o petrecere sau în club. Și toate acestea au fost făcute de noi, cu, Doamna noastră” alături.

Apoi, dintr-o dată, toate lucrurile s-au schimbat. A venit pandemia peste noi și am ajuns să ne fie dor de școală, de colegi, de alergătura prin curtea școlii, de glumele și chiar de certurile cu colegii. Eram în contact în fiecare zi prin lecțiile on-line, ne vedeam și ne auzeam cu toții. Dar totuși ne lipsea apropierea, fie ea și cu restricțiile impuse. Am ajuns să ne fie dor de, Doamna nostră”, de colegi și de școală. Pandemia ne-a furat un an din viața de elev. Parcă școala este incompletă totuși.

Acum, am început școala, deadevăratelea”. Suntem cu toții în bănci, facem recapitulare, dăm teste și evaluări și în curând, se va termina și ciclul primar. Noi vom merge mai departe, vom trece în clasa a V a. Dar, vom merege singuri, Doamna noastră va rămâne în amintire și în inimile noastre. Cea mai puternică imagine care mi-a rămas în minte din anii mei de școală, cu toate că întâmplări minunate au fost nenumărate, este cea din ajunul sărbătorii de Moș Niculae. Am venit de afară din frig cu nasurile înghețate și când am intrat în casă, am pășit într-un tărâm al basmelor. Pe fiecare bancă ne aștepta câte o căsuță din carton frumos colorată, plină cu dulciuri. Alărturi se aflau o nuielușă simbolică și o lumânare ornamentală aprinsă. Afară era încă întuneric, becurile erau stinse, iar sala de clasă era luminată doar de lumina lumânărilor. Era o atmosferă de basm, de poveste. Parcă ne aștepatm să apară însăși Moș Niculae din vreo un colț al clasei. Dar acolo, la catedră, se afla Doamna nostră dragă. Ea ne-a spus legenda lui Moș Niculae și ne-a explicat înțelesul legendei.

Dar, de acum, vine greul. Voi trece în clasa a cincea. Nu mă sperii eu prea tare, dar cui voi mai cere ajutorul atunci când nu voi știi ceva la lecție? Doamna noastră nu va mai fi alături de noi. Ea va conduce spre clasa a IV a o nouă generație de copiii abia ieșiți de la grădiniță. Va trebui să mă descurc singur. Încă nu sunt hotărât în totalitate spre ce să mă îndrept, dar mă atrage munca în IT și o carieră militară. Poate un militar ce se ocupă de tehnica IT în cadrul armatei.

Ștefan Popovici clasa a Va la Gen 7