Fostul ministru Sorin Frunzăverde a încetat din viaţă VIDEO

Fostul ministru Sorin Frunzăverde a încetat din viaţă. Fost ministru în mai multe Guverne ale României, dar şi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin, Sorin Frunzăverde a murit duminică. Decesul a survenit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa in jurul orei 11. Ultimii ani au insemnat o suferinţă îndelungată din cauza bolii. Sorin Frunzăverde a decedat la vârsta de 59 de ani. De profesie inginer metalurgist, acesta a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin pentru mai multe mandate.  De-a lungul anilor, el a ocupat de mai multe ori şi funcţia de ministru.

 

 

În perioada 1997-2000 a deţinut o serie de funcţii ministeriale ca reprezentant al Partidului Democrat: ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului înconjurător (5 decembrie 1997 – 11 februarie 1998), funcţie din care a demisionat odată cu retragerea miniştrilor PD din guvern; ministrul Turismului (17 aprilie 1998 – 16 decembrie 1998, dată la care Ministerul Turismului a fost desfiinţat); ministrul Apărării Naţionale (13 martie 2000 – 28 decembrie 2000); ministrul Apărării (26 octombrie 2006 – 5 aprilie 2007).

 

Fostul ministru Sorin Frunzăverde a încetat din viaţă. În legislatura 2000-2004, Sorin Frunzăverde a fost ales deputat de Caraş-Severin pe listele Partidului Democrat. A demisionat din Parlamentul României la data de 28 iunie 2004. Frunzăverde a fost preşedintele organizaţiei judeţene Caraş-Severin a Partidului Democrat-Liberal încă de la înfiinţare.

La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, Sorin Frunzăverde a fost ales ca deputat în Parlamentul European pentru mandatul 2007-2009, însă în 2008 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi a demisionat din funcţia de europarlamentar. În 2012 a obţinut nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

 

Fostul ministru Sorin Frunzăverde a încetat din viaţă. În vara anului 2015, Sorin Frunzăverde a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că şi-ar fi folosit influenţa de preşedinte al forului judeţean pentru a aduce un număr mai mare de voturi pentru Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidenţiale din 2014. În 2016, Sorin Frunzăverde a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Acesta a fost momentul in care marele om politic s-a retras din viața politică și publică.

 

Trupul neînsuflețit al celui care a fost Sorin Frunzăverde va fi depus mâine, 4 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 24:00, în foaierul sălii de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin (accesul se va face pe scările exterioare ale clădirii Palatului administrativ), iar începând de marți, 5 noiembrie 2019, ora 10:00, în Catedrala “Schimbarea la faţă” din Govândari.

Slujba de înmormântare se va oficia miercuri, 6 noiembrie 2019, cu începere de la ora 12:00, în Catedrala “Schimbarea la faţă” din Govândari.

Sursa : news.ro

Comentarii

comentarii