Grav accident de circulație pe DN58 Reşita – Caransbes- 3 Autovehicule implicate VIDEO

Două persoane au ajuns la spital în jurul orei 14 în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 58 în apropierea Pensiunii Casa Cu tei.

Fordul venea dinspre Caransebeș spre Reșița, Mazda se deplasa spre Caransebeș a tăiat curba ,a acroșat Fordul rupandu-i roata stânga față iar în urma impactului ,Mazda a ricoșat în tirul care circula regulamentar în direcția de mers spre Reșița.Soferul tirului a încercat sa evite coleziunea frontală cu Mazda și ajuns în afara părții carosabile în paduricea din apropiere.

Din nefericire, acesta a lovit un autoturism Mâzda în care se aflau o femeie şi un adolescent. Cei doi au fost transportați la UPU la Spitalul din Reşita. Circulația este blocată de aproape o oră pe ambele sensuri iar coada de maşini trece de 2,5 km pe ambele sensuri. La faţa locului se afla poliţiştii care au demarat măsurătorile şi cercetările.

Pompierii militari au eliminat posibilitatea izbucnirii unui incendiu prin eliminarea bateriile de la maşinile implicate în accident. Rezervorul camionului a fost și el spart iar combustibilul curgea pe jos.

Acestea sunt informaţii preliminarii ce pot suferi modificări. Ştirea în curs de actualizare.

Comentarii

comentarii