Grav accident la săniuș pe Muntele Mic

Deși este criză de zăpadă pe Munții Banatului, administratorii de pârtie de pe Muntele Mic, au reușit să genereze zăpadă artificială atât cât să bucure un pic turiștii. Tocmai asta au făcut și membrii unei familii din Timișoara care au hotărât să se distreze cu o partidă de săniuș. Cert este că profitând de faptul că sania este una mare, patru persoane au urcat pe sanie și și-au dat drumul pe pârtie.

Din păcate, la un moment dat, sania s-a răsturnat și o femeie de aproximativ 40 de ani a fost grav rănită acuzând dureri mari de coloană. Imediat la locul accidentului au sosit membrii echipei Salvamont Mu8ntele Mic care au imobilizat-o și transportat-o pe rănită la baza pârtiei de unde a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal din Caransebeș unde a fost preluată de medici pentru un control imagistic de specialitate.

Comentarii

comentarii