Grevă la Arhivele Naționale din Caransebeș – Salarii mici și condiții mizere de lucru VIDEO

Angajații Arhivelor Naţionale ale României și a Ministerului Afacerilor Interne Caraș – Severin, au intrat, luni, 4 noiembrie 2024, între orele 12-14, în GREVĂ DE AVERTISMENT. Oamenii spun că deși o duc greu de mai mult timp aceasta este şi prima mișcare de protest de asemenea factură din istoria Arhivelor Naţionale ale României şi din istoria Ministerului Afacerilor Interne.

Oamenii spun că în cazul în care factorii decizionali nu vor aproba revendicările corpului profesional, începând cu data de 11 noiembrie 2024, se va declanşa greva generală.

Angajații serviciilor județene ale Arhivelor Naționale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că toate demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat.

Funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile județene ale Arhivelor Naţionale ale României au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea și discriminarea salarială la care sunt supuși față de Aparatul Central. Subliniem că suntem singura instituție rămasă în această situație de discriminare evidentă.

Mai mult decât atât, statul român este obligat să asigure documentelor istorice condiţii de păstrare și de conservare, care să le facă accesibile şi peste cinci secole, iar angajaţilor trebuie să le garanteze aplicarea principiilor constituţionale ale egalităţii de tratament între toţi salariaţii şi să evite discriminarea acestora.

Din cauza condițiilor proaste de lucru, oamenii riscă să se îmbolnăvească de la sporii ciupercilor de mucegai, in anul 2024 încă se încălzesc cu lemne și sobe metalice, instalatiile electrice afectate de ploi cu risc de incendiu, mucegai peste tot, frig și toaletele moștenite de militari din anul 1960.

Geamuri sparte și găuri în tavan pe unde intra păsările și își fac cuib printre acte. Din cauza acoperișului și tavanului șubrezite, apa de ploaie, apa s-a infiltrate iar tencuiala s-a desprins si a căzut peste rafturi.

Lemnăria și mare parte din mobilier sunt moștenite de la militarii care au avut acolo cazarma pana la  desființare. În plus, in depozite nu există lumină și arhivarii caută actele cu lanterna.

Comentarii

comentarii