Hotărârea judecătorească halucinantă – trei copii luaţi de lângă tata, din casa lor VIDEO

Caz halucinant în satul – Petrosnita din Caraș Severin. Tatăl a trei copii cu vârste de 6, 8 și 10 ani, este obligat de legea românească – procesul s-a judecat la Bucureşti – să își dea cei trei copii, mamei care trăieşte în Austria. Și asta fiindcă mama respectivă şi-a dat soţul în judecată pe motiv că i-ar fi răpit copiii și i-ar fi dus în România fără consimțământul ei. Asta în condiţia în care copiii au o relație afectivă minimă cu mama lor fiindcă de fapt, nu ea i-a crescut, nu le-a avut grijă. Copiii au fost crescuți la Petroșnița. Acolo au domiciliul, acolo este casa părintească unde au crescut la cateva zile de la nastere, au fost crescuţi de bunica paternă şi o mătuşă și locuiesc cu tatăl lor.


Bărbatul şi soţia au muncit ocazional în Austria vreo 10 ani, iar în urmă cu vreo 4 ani, au adus acolo şi copiii, dar aceştia nu s-au putut adapta. Mai ales că între cei doi soți au intervenit fel de fel de neînțelegeri. Acesta își acuză soția de infidelitate și consum de alcool și în plus, nici nu vroia să muncească. Tatăl a luat decizia de a se întoarce în ţară. Mamă, nu a fost de acord, a refuzat categoric şi au ajuns până a se separa în fapt.
Omul a venit cu copiii acasă, şi după un an, femeia rămasă în Austria, cere să-i fie încredinţaţi ei copiii. Asta în condiţia în care cei doi nu sunt divorţaţi.  L-a dat în judecată pe soţul ei în Austria unde a avut câștig de cauză, apoi procesul s-a judecat de instanţă din Bucureşti, a urmat apelul și sentința definitivă. Instanța a decis ca cei mici, să-i fie încredinţaţi mamei. Asta în condiţia în care femeia nu are un loc de munca stabil, nu are o locuinţă personală şi nici un venit stabil.

Cu alte cuvinte, cei trei copiii vor fi luaţi din casa lor, de lângă tatăl lor din România unde au o situaţie foarte bună şi daţi mamei care locuieşte în Austria în chirie, nu are loc de muncă şi pe care copiii nu o iubesc. Se pare că interesul femeii este de a obţine ajutor din partea statului austriac. Soţul o acuză că vrea să ,,vândă,, copiii unor familii din Austria.


Copiii de 6, 8 şi 10 ani, nici nu vor să audă de Austria, au fost scurt timp acolo şi nu s-au putut adapta. ba mai mult, aceştia o acuză pe mama că-i trimetea după băutură şi le dădea şi lor să bea bere ca să stea cuminţi singuri în casă atunci când ea plecă noaptea de la domiciliu.
Tatăl copiilor spune că la proces, femeia a prezentat acte false, dovezi şi martori mincinoşi. Actele aduse de el de la instituţiile românești care dovedesc contrariul a ceea ce a spus mama, nu au fost luate în seamă, iar la Bucureşti, dosarul s-a judecat superficial. Nici măcar nu au fost audiaţi martorii. Cum a decis instant austriaca, aşa a rămas. Instanţa românească nu a avut nimic de spus.

Hotărârea judecătorească halucinantă – trei copii luaţi de lângă tata, din casa lor. În acest timp, mama copiilor ameninţa din Austria și cere ca cei mici să-i fie aduşi acolo. Întrebată de sos ,,cu ce va crește copiii și unde la locui cu ei” fiindcă nu are loc de muncă şi domiciliul stabil, femeia declară cu nonșalanță că ,,este treaba ei cu ce-i crește și că îi va da la școala cu program săptămânal”.

Comentarii

comentarii