Iarna pe ulita satului Goruia – Poveste cu nasul inghetat, la gura sobei VIDEO

Fără categorie Turism

Copiii văd întotdeauna doar partea bună a lucrurilor. Aşa se întâmplă şi cu omătul care în această iarnă este din belşug în Banatul Montan. Dacă adulţii văd în zăpadă doar probleme şi griji, cei mici, abia aşteaptă să îşi ia săniile şi să iasă pe derdeluşul di marginea satului.
Părinţii intră în jocul lor şi au grijă că nu cumva picilor să le îngheţe nasul şi urechile, aşa că, îi blindează bine cu fulare, căciuli şi mănuşi. Fiecare îşi lauda sania sa, care are tălpi mai lucioase, care zboară mai iute, exact că în poeziile copilăriei.
Strigătele ce se aud de la marginea satului îi bucură pe adulţi fiindcă cei mici au mai renunţat la telefoane, tablete sau televizoare şi se mişca în aer liber aşa cum făceau şi ei în tinereţe.
După câteva ture, uzi la picioare, cu mâinile îngheţate şi nasul roşu, armata de pici se îndreaptă spre case unde sunt aşteptaţi cu ceai fierbinte şi gogoşi.

Iarna a sosit în Banatul Montan așa cum trebuie să fie o iarnă adevărată: cu zăpadă multă, cu vânt, cu ger, cu zile mai calde, apoi iarăși cu omăt și cu ger. Adevărul este că am cam uitat de iernile adevărate și ceea ce înainte însemna o iarnă adevărată, acum se traduce în cod galben, portocaliu sau roșu. Vă mai amintiți de străzile în pantă din Reşita cum se transformau în piste pentru sănii? De derdelușurile de pe Timișoarei sau de pârtia de la capătul pasajului de la Intim? De săniile aruncate toată vara prin balcoane și căutate odată cu prima zăpadă? Vă mai amintiți ,,câtă copilamă” era în Govândari pe aceste piste și printre blocuri? Acum, copiii nu mai au voie la sanie că se pot accidenta, nu au voie prea mult pe afară fiindcă trag aer rece în piept și…se pot îmbolnăvii. De fapt, nu prea mai sunt copii, ăsta este tristul adevăr.

Și totuși, la sat, la poale de Semenic în Banatul Montan, mai există copii și copilărie. Nu prea mulți, dar aceia care mai sunt în satul Goruia, au copilărie adevărată. Uitați-vă pe ulița satului. Încă de la jumătatea lui decembrie trecut, fulgi mari de zăpadă, ușori ca puful de păpădie, au căzut necontenit din cerul încărcat cu nori albi. S-au așternut în straturi – straturi, îmbrăcând în alb tot ce a prins în cale. Ulița a fost acoperită de un covor alb. Într-o grosime considerabilă, zăpada scârțâie sub talpa papucilor. Pomii de pe marginea drumului, de prin grădini și de pe dealuri sunt acoperiți cu zăpadă. Casele de pe ulița lăturalnică, au fost zugrăvite și ele în alb. Iarna a cernut suficientă zăpadă încât să acopere acoperișurile în întregime.

Prin hornuri încadrate de omăt, fumul gros se ridică liniștit spre cer. Cu toate că peisajul merită admirat, niciun picior de om nu se vede pe ulița încremenită în albul nesfârșit. Cu mici excepții. Spre derdelușul din capătul satului, se îndreaptă o ceată de copii gălăgioși. Au în runte un adult care vrea să-i învețe ce înseamnă bucuria iernii.

Fiindcă iarna înseamnă și copilărie, înseamnă derdeluş şi săniuş. Oare cine poate uita aerul rece biciuind obraji alunecând cu sania pe coastă la vale? Cine poate uita nasul înghețat, vâjâitul vântului, tufele ,,ce fug” pe lângă tine, mâinile încleștate pe sanie și picioarele ude și înghețate? Cine poate uita cum stăteam toată ziua afară în zăpadă de ne înghețau pantalonii pe noi și se făceau ca tabla de la atâta udeală? Veneam acasă doar când nu mai puteam de foame și de frig, iar urcatul coastei devenea tot mai anevoios fiindcă eram pe jumătate înghețați.

Când mâinile ne amorțeau, intram puțin în casă. Aruncam tot ce era ud de pe noi. Întindeam palmele deasupra plitei, iar tălpile picioarelor erau la dezghețat în ciorapi de lână în papuci de casă. Între timp, mama făcuse ceai fierbinte și gogoși. Nu zăboveam prea mult la sobă – ne dezghețam mâinile pe cana de ceai și savuram croavnele pufoase și pudrate cu zahăr de frică să nu mănânce ceilalți și porția noastră. Vă mai amintiți mirosul de căldură al plitei, fumul ce ieşea atunci când se mai băga un lemn în sobă și mirosul jilav al manușilor puse la uscat? Vă mai amintiți ce bine era să fim copii?

Doamne, mai adu măcar un pic timpurile alea frumoase înapoi, măcar în vis!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments