Imagini scandaloase din Sectia Covid din Spitalul boli contagioase din Resita – Pentru prima dată în istoria spitalului, managerul nu se fofilează si trage un semnal de alarma VIDEO

Urmare a imaginilor apărute pe rețelele de socializare, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgența din Reșița, vremelnic aflată pe acest post, într-o lume lovită de ipocrizie, confirm că aceste imagini sunt din interiorul Staționarului 3, clădire aparținând Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

            Sunt realități care nu pot fi negate, dar care, în egală măsura dovedesc faptul că sistemul necesită încă multe!

            Imaginile sunt surprinse pe Secția de Pneumologie de la Stationarul 3 al SJUR, dar trebuie precizate următoarele aspecte:

  • Secția de Pneumologie a fost mărită la capacitatea de 7o de paturi la începutul lunii august, din toate spațiile posibile amenajându-se căte un loc, astfel încât secția să poată prelua un număr cât mai mare de pacienți infectați cu Sars Cov 2, această secție devenind la un moment dat cea mai mare ca și capacitate din județ, în ceea ce privește preluarea pacienților pozitivi a căror număr a fost mereu ridicat la spitalul reșițean;
  • ca multe alte spitale din țară, Staționarul 3 este o clădire veche, din anul 1957, în care de zeci de ani nu s-au făcut investiții și evident arhitectura și starea de degradare nu permit amenajarea circuitelor în limita standardelor actuale, iar amenajările realizate pentru asigurarea unor circuite în perioada pandemiei s-au făcut din donații și cu sprijinul Primăriei municipiului Reșița;
  • în acest sens, tocmai dată fiind starea de degradare a clădirii care pune în pericol și sănătatea pacienților, dar prejudiciază și calitatea actului medical, am solicitat în 20 septembrie, construirea unui spital modular la Reșița;
  • la Staționarul 3 al SJUR și îndeosebi la Secția de Pneumologie, unde dealtfel au fost realizate fotografiile, au fost preluați pacienți pozitivi, din toate categoriile de vârstă și patologii asociate (cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, afecțiuni neurologice, inclusiv afecțiuni psihice). Sunt categorii de pacienți care necesită îngrijiri speciale, pe secții de specialitate, așa cum sunt și pacienții din imaginile surprinse, proveniți din instituții de protecție socială, pozitivi și cu afecțiuni care ar fi necesitat transferul pe secții abilitate, dar care, din păcate, preiau doar pacienții non covid, conform unor normative stabilite;
  • fotografia care surprinde un pacient decedat, aflat într-un sac special pentru decesele cauzate de Covid 19, cu siguranță a fost realizată înainte ca pacientul să fie transferat la morga spitalului, care se află într-o altă clădire, la o distanță apreciabilă față de clădirea Staționarului 3 și, nu-i așa, o fotografie se face într-o secundă, chiar mai repede decât plecă apelul telefonic  pentru ridicarea unei persoane decedate;
  • personalul medical este insuficient, epuizat, iar jumătate din acesta este infectat, aceeași medici, asistenți și infirmiere intrând la pacienți, săptămâni la rând. Infirmierii aflați în tura de zi sunt aceeași care dimineața la ora 7 asigură curățenia, apoi împărțirea hranei, ajutor pentru pacienți, apoi reluarea activității de curățenie și tot așa până la ora 19, când se face schimbul de tura și toate acestea în costume de protecție care nu asigura un grad de confort nici vara, nici iarna;
  • imaginile surprinse demonstrează neputința unui sistem medical, de această dată fiind rândul spitalului reșițean, dar trebuie să recunoaștem că situația se regăsește și la alte spitale din țară, fapt care trebuie să dea de gândit tuturor pentru că sănătatea este o componentă de bază a sistemului și fără o investiție majoră în resursa umană și logistică din sistemul sanitar vom surprinde mereu realitatea amară cu care ne confruntăm fie din postura de manager, de medic, asistent sau infirmier, ori din aceea de pacient sau aparținător al acestuia.

                                                                                         ALINA STANCOVICI

Comentarii

comentarii