În siguranță, de Paște! Pompierii vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână

Pompierii vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Paștele. Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

            În contextul sărbătorilor, inspectorii de prevenire au început deja acțiunile de control și informare la lăcașurile de cult din județul Caraș-Severin. Aceștia au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.

           Ţinând cont de faptul că în această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paşti, credincioşii  se îndreaptă în număr foarte mare către lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele de Înviere, pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • parcați autoturismele personale astfel încât să nu blocați căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
  • asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
  • evitați deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule;
  • nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta și nu adormiţi cu lumânările aprinse.
  • în cazul izbucnirii unui incendiu în unitățile de cult, evacuarea din clădire trebuie făcută cu calm şi în ordine, iar evenimentul trebuie anunţat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112.

Ne dorim ca toți cetățenii să se bucure de aceste Sărbători Sfinte, fără evenimente deosebite

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comentarii

comentarii